
Fostul patron al celor de la Poli Timișoara, Marian Iancu, a povestit de ce s-a despărțit brusc, în 2005, de Cosmin Olăroiu (56 de ani), asta deși antrenorul reușise rezultate importante pe Bega. După 2 decenii, Iancu lasă de înțeles că antrenorul era mai apropiat decât trebuia de Gigi Becali și echipa care se numea atunci Steaua. De altfel, Olăroiu a mers chiar în Ghencea.
Iancu a suspectat că Olăroiu nu și-ar fi apărat corect șansele în ultima etapă, chiar în fața Stelei. Timișorenii au pierdut cu 2-1, după ce au condus la pauză. Iar roș-albaștrii au ieșit campioni, în fața lui Dinamo.
Cosmin Olăroiu, ”executat” din cauza prieteniei cu Gigi Becali
Antrenorul ajungea la Timișoara, în iarna lui 2004, după ce clubul fusese preluat de Marian Iancu. Poli era la retrogradare, dar în retur Olăroiu a schimbat total fața echipei pe care a dus-o pe locul 4. De aceea a surprins despărțirea de clubul de pe Bega, la finalul campionatului.
Invitat la Un Podcast, Marian Iancu a recunoscut acum motivul pentru care l-a demis pe Oli.
”L-am dat afară pe Olăroiu, nu vă zic de ce, asta a fost discuția. Prea multe prietenii cu alții cu care eu eram în competiție, dar astea nu le-am spus public. Am zis că trebuie să plece el, pentru că totuși este un monstru de antrenor, un antrenor fantastic.
Am venit cu 11 jucători titulari de la FC Național, cu tot cu staff. Erau pe locul 2, la fel fuseseră și cu un campionat îaninte. Am făcut 36 de puncte cu ei, în retur. Din retrogradare sigură, am terminat pe 5-6, am bătut Rapid cu 3-0 în Giulești.
A fost meciul acela din Ghencea, am condus cu 1-0, am pierdut 2-1, i-am făcut campioni. Eu nu suportam asta, sunt prieten cu Gigi, dar nu să îl fac campion eu. Și Gigi a fost motivul pentru care l-am dat afară, discuția mea cu Gigi”, a comentat Iancu.
Acesta a aruncat săgeți și spre goalkeeperul de atunci, Marius Popa, actual antrenor de portari chiar la FCSB.
”Noi am pierdut, dar la noi jucau Contra, Mansour, Moldovan. Eu vroiam să câștig , nu mă interesa că ieșea Steaua sau Dinamo campioană. A apărat Popa, unde e el acum? Când ești stelist în suflet..
N-a mai contat ce a fost, am tăiat în carne vie și l-am adus pe Hagi”, a concluzionat Iancu.
Leave a Reply