George Puşcaş ar putea bifa, în sfârşit, debutul în Liga 1. Atacantul român, liber de contract din vară după despărţirea de Bodrumspor, este foarte aproape de Dinamo, potrivit jurnalistului Nicolo Schira, care a anunţat pe X că internaţionalul de 29 de ani se află “la un pas” de o înţelegere cu gruparea din Ştefan cel Mare.
Dinamo caută “vârful” decisiv! Puşcaş, în capul listei
Informaţia nu vine din senin. Antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic, recunoscuse încă din vară interesul clubului pentru Puşcaş, confirmând că atacantul se află pe lista de transferuri a “câinilor”, chiar dacă la acel moment nu existau discuţii avansate. Acum, contextul pare favorabil, mai ales în condiţiile în care Andrei Nicolescu, preşedintele lui Dinamo, a confirmat că echipa este în căutare de atacanţi în perioada de mercato din iarnă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În acest moment, Kopic se bazează pe Stipe Perica, Mamadou Karamoko şi Alex Pop pentru postul de atacant. Croatul a marcat doar două goluri în 13 meciuri de Superliga, în timp ce Karamoko are cinci reuşite în 15 partide, însă francezul este extremă stânga la bază şi a fost folosit în centrul atacului doar ca soluţie de avarie. Alex Pop a înscris două goluri în 19 apariţii pentru Dinamo în acest sezon.
În acest context, Puşcaş ar avea şanse mari să devină titular, dacă transferul se va concretiza. Atacantul român vine după un sezon în Turcia cu opt goluri marcate în 34 de meciuri, însă nu a fost păstrat de Bodrumspor, echipă care a retrogradat în liga a doua.
Leave a Reply