Gigi Becali a vorbit despre unul dintre cele mai importante subiecte din sportul românesc în momentul de față, și anume “legea Novak”. Deși președintele Nicușor Dan a trimis-o la Curtea Constituțională a României pe motive de neconstituționalitate, patronul de la FCSB crede că până la urmă va intra în vigoare.
“Legea Novak”, cea care prevede obligativitatea utilizării a 40% sportivi români de către cluburile din România, la toate sporturile, la meciurile organizate în țară, a fost adoptată pe 19 noiembrie în plenul Camerei Deputaților, însă recent nu a fost promulgată de președintele Nicușor Dan. După decizia luată de șeful statului au început să apară mai multe reacții din lumea fotbalului, iar Gigi Becali a vorbit și el.
Gigi Becali nu e deranjat de “legea Novak”
Finanțatorul de la FCSB nu crede că legea ar fi încurcat atât de mult cluburile, pentru că sancțiunea în caz de nerespectare ar fi fost doar o amendă. Ulterior, Becali a anticipat că legea va fi considerată constituțională de CCR, iar Nicușor Dan va fi nevoit ulterior să o promulge în termen de 10 zile.
“Nu mă deranjează că a reclamat legea la Curtea Constituțională. E problema lui. Eu cred că legea nu deranja. Nu e obligatorie. Poți să nu o respecți și plătești o amendă. Ce-i drept, amenda e cam mare.
După părerea mea, se va spune la CCR că e o discriminare pozitivă. Se va decide că legea e constituțională și președintele o va promulga. El nu poate face ce vrea el, sunt niște legi“, a spus patronul de la FCSB, potrivit gsp.ro.
Dacă Gigi Becali pare să nu fie deranjat de posibilitatea la legea respectivă să intre în vigoare, Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, nu este deloc de acord în această privință.
Leave a Reply