Juri Cisotti a ajuns la FCSB în urmă cu aproape un an, dar a devenit rapid unul dintre cei mai importanţi jucători ai campioanei României. Adus de la Oţelul, după ce a sosit în România în 2021, mijlocaşul este la 32 de ani în cea mai bună formă a carierei.
Italianul a impresionat pe toată lumea în acest an şi, chiar dacă se apropie momentul retragerii, el speră să poată juca cât mai mult la un nivel ridicat.
Juri Cisotti şi-ar dori să îşi încheie cariera la FCSB: “Sunt foarte fericit aici”
Fericit în România, Juri Cisotti nu crede că s-ar mai întoarce în fotbalul din Italia. De asemenea, el şi-ar dori foarte mult să îşi încheie cariera chiar la FCSB:
“Știu că am mai mulți ani în spate decât în față, dar sper ca retragerea să vină cât mai târziu. Ce urmează după nu știu. Probabil tot în fotbal voi rămâne. Dar nu știu în ce poziție.
Nu cred că acum m-aș întoarce în Italia. Sunt foarte fericit aici. Dacă pot să-mi termin cariera aici, aș fi foarte fericit. E un club mare. Dar nu știu ce va fi pe viitor”, a declarat Juri Cisotti, potrivit gsp.ro.
În acest sezon, Juri Cisotti a evoluat în 33 de meciuri în toate competiţiile pentru FCSB. El a marcat 3 goluri şi a oferit 8 pase decisive. Poate cel mai bun meci al său din actuala stagiune este cel cu Feyenoord, în care a oferit două pase de gol şi a făcut faza din care FCSB a marcat golul victoriei, de 4-3.
- 800.000 de euro este cota de piaţă a lui Juri Cisotti, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com
Leave a Reply