Motivul pentru care Dinamo a renunţat la transferul atacantului român care marchează “la foc automat”!

Zeljko Kopic (48 de ani) aşteaptă încă un nou atacant la Dinamo. “Câinii” îl aveau în vedere pe Valentin Robu (23 de ani), care a marcat 13 goluri în 19 meciuri în acest sezon, în toate competiţiile, pentru Metalul Buzău. Dinamo a renunţat însă la aducerea acestui jucător.

Robu a marcat 11 goluri în 17 meciuri în Liga a 2-a, în acest sezon şi 2 goluri în 2 meciuri în Cupa României.

Dinamo a renunţat la transferul atacantului român Valentin Robu

Potrivit gsp.ro, Dinamo consideră “prohibitivă” suma de aproximativ 200.000 de euro, pe care Metalul Buzău o solicită în schimbul transferului atacantului român.

Acesta este şi termenul pe care preşedintele lui Dinamo, Andrei Nicolescu, l-a folosit atunci când vorbea, în trecut, despre aducerea lui Robu la Dinamo.

“Am vrut să luăm un jucător în iarnă de la Metalul Buzău. Avea 21 de ani, Vali Robu. Plăteam în jur de 100.000 euro pe el, plus niște procente. Am avut o contraofertă dublă.

Era vorba de un jucător care nu făcuse performanță în România. Cred că prețul ăsta prohibitiv a făcut ca el să rămână acolo. Dacă mă duceam în străinătate cu 200.000 de euro, cu siguranță găseam un jucător. E vorba de percepția generală în România”, declara Andrei Nicolescu în vara anului trecut.

Robu este cotat de către site-ul de specialitate transfermarkt.com la 350.000 de euro. El este golgheterul Ligii a 2-a, cu 11 reuşite, la egalitate cu Cristian Măgeruşan (26 de ani) de la ASA Târgu Mureş şi Ignacio Heras (34 de ani), de la Sepsi. Metalul Buzău e pe locul 9 în Liga a 2-a, după 17 etape, cu 29 de puncte.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*