Echipa din SuperLiga care îl vrea pe Ciprian Deac: ”L-aș lua cu ochii închiși!”

Mihai Teja (47 de ani), antrenorul lui Metaloglobus, a fost întrebat despre situația lui Ciprian Deac (39 de ani) și a spus că l-ar lua ”cu ochii închiși” pe mijlocașul de la CFR Cluj.

Ciprian Deac nu a fost luat în cantonamentul lui CFR Cluj, iar președintele clubului, Iuliu Mureșan, a declarat că fotbalistul va primi o funcție în cadrul clubului după terminarea contractului în vară.

Aflată într-o luptă aprigă pentru evitarea retrogradării, Metaloglobus ar fi interesată să-l aducă pe Ciprian Deac, fotbalist care nu mai intră în planurile lui Daniel Pancu, însă șansele ca acesta să semneze cu bucureștenii sunt extrem de mici.

Foto 1/5

Mihai Teja, despre Ciprian Deac: ”El este un jucător încă foarte bun, pe care îl apreciez mult”

Tehnicianul este convins că experimentatul fotbalist ar putea ajuta mult Metaloglobus și i-ar sprijini în lupta pentru evitarea retrogradării la finalul sezonului.

”L-aș lua pe Deac cu ochii închiși la Metaloglobus. El este un jucător încă foarte bun, pe care îl apreciez mult. Sunt convins că ne-ar ajuta în SuperLigă”, a spus Mihai Teja, potrivit Prosport.

Sunt șanse mici ca Ciprian Deac să continue cariera de fotbalist după ce i se va încheia contractul cu CFR Cluj, mai ales că Iuliu Mureșan a declarat că i se va organiza un meci de retragere și i se va propune o funcție în cadrul clubului.

Foto 5/55

Ciprian Deac va primi o funcție la CFR Cluj

Mai mult, Mureșan a transmis că fotbalistul de aproape 40 de ani nu s-a supărat când a fost anunțat că va lipsi din cantonamentul din Spania.

Eu i-am comunicat decizia de a nu merge în cantonament, iar el a avut o reacție normală. Vrem să-i organizăm un meci de retragere când se va termina contractul, iar apoi vom anunța ce va face în club. El nu vrea să fie antrenor; i-ar trebui vreo 10 ani să își ia licența. Am găsit o soluție și o vom comunica la timp. Nu există nicio problemă la club”, a adăugat președintele CFR-ului.

Ciprian Deac a avut doar opt apariții în acest sezon pentru CFR Cluj, dar, în total, a acumulat în tricoul ardelenilor 505 meciuri și 90 de goluri.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*