Dinamo a rezolvat al treilea transfer al iernii! Când va fi prezentat oficial jucătorul

După ce a refuzat o ofertă considerabilă pentru Cătălin Cîrjan, conducerea celor de la Dinamo a rezolvat al treilea transfer din această iarnă. Matteo Duțu, puștiul care a fost dorit și de Universitatea Craiova, va ajunge în Ștefan cel Mare.

Oficialii „câinilor” au bătut palma cu cei de la AC Milan, iar jucătorul în vârstă de 20 de ani va ajunge în cursul zilei de luni la București, pentru a efectua vizita medicală.

Matteo Duțu ajunge luni la București

Dinamo București a rezolvat al treilea transfer din această iarnă, după ce a bătut palma cu AC Milan pentru transferul lui Matteo Duțu, care va fi cedat definitiv la formația din Ștefan cel Mare.

Cotat de Transfermarkt la 250.000 de euro, Matteo Duțu va ajunge luni la București pentru a efectua vizita medicală, iar dacă totul va decurge conform planului, va semna contractul și va fi prezentat oficial, anunță prosport.ro.

Internaționalul român a ratat doar două meciuri la echipa de tineret a celor de la AC Milan, el fiind în lot inclusiv în Supercupa Italiei. Universitatea Craiova a fost și ea interesată de fotbalist, dar acesta și-a dorit să ajungă la Dinamo.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*