Dobre a marcat un gol crucial în minutul 79, din pasa lui Grameni. Cu victoria obţinută în Giuleşti, Rapid a revenit pe prima poziţie a Superligii.
Marcatorul golului e de părere că Rapid poate arăta mai bine şi recunoaşte faptul că prima repriză a fost una sub aşteptările suporterilor din Giuleşti. Întrebat despre protestul galeriei giuleştene, Dobre e mulţumit de sprijinul oferit de către suporteri, în ciuda protestului galeriei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Alex Dobre: “Este un maraton. Trebuie să avem un joc mai constant”
“Ne aşteptam, am vorbit înaintea meciului, când joci împotriva unei echipe care nu are nimic de pierdut, acestea sunt cele mai grele meciuri. Mă bucur că s-a terminat cu victorie. Am analizat ceea ce am făcut în prima repriză, mă bucur că am reuşit să marcăm.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nu a fost atât de bine, dar dacă vrem să fim acolo sus şi să ne luptăm, trebuie să avem un joc mult mai constant, m-ar bucura să facem acest lucru în cel mai scurt timp posibil, ne dorim să terminăm acolo sus.
Am avut un discurs înainte de meci, am stabilit că fiecare meci trebuie tratat ca o finală, trebuie să scoţi maximum din fiecare şansă pe care o ai, ştim că avem de îmbunătăţit jocul.
De obicei, căpitanul ţine un discurs înainte de fiecare meci. Contează enorm de mult, ne bucurăm că au fost alături de noi şi au fost minunaţi ca de fiecare dată. Este un maraton, eşti pe primul loc, nu mai eşti, contează să ai un joc constant. Important e că la final trebuie să fim cu obiectivele îndeplinite.
Victoriile te fac să ai o stare de bine, iar de acolo poţi să construieşti mai bine şi mai mult. Oricine este bine venit să ne ajute.”, a declarat Alex Dobre, la flash interviu.
Leave a Reply