Gigi Becali și-a ”mitraliat” echipa după înfrângerea cu Dinamo Zagreb: ”E rușinos! Dacă a ajuns Baba cel mai bun jucător de la FCSB…”

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, nu și-a iertat jucătorii pentru eșecul cu Dinamo Zagreb (1-4), din Europa League.

Joi seara, în capitala Croației, campioana României s-a prezentat cu gândul la un rezultat pozitiv, care să o mențină în calculele pentru calificare.

Realitatea avea să fie alta, croații reușind o victorie de foarte puțini contestată.

Gigi Becali pune tunurile pe jucătorii de la FCSB

Eșecul din etapa 7 a fazei principale Europa League l-a dezamăgit pe Gigi Becali, cel care s-a declarat satisfăcut doar de trei jucători.

”Până nu sunt în play-off nu mai vorbesc. E rușinos! Nu mai are rost să vorbesc eu. Lumea zice că am căzut într-o grupă rea. Dar ce au jucat echipele cu noi în Europa League, eu zic că nu e rea. De exemplu, noi și la 0-2, am vorbit cu Meme și i-am zis: ‘Băi, Mihaie, asta e echipă slabă, trebuie să o batem!’. Nu am văzut o echipă să paseze, să ne nenorocească. Numai că nu ai cum să câștigi un meci cu trei jucători. Noi am avut trei jucători aseară! Bine, dacă a ajuns Baba Alhassan să fie cel mai bun de la FCSB. Îți dai seama? Noi am jucat numai cu Cisotti, Bîrligea și Baba, în rest toată echipa a fost praf.

Olaru a toate pasele la adversar. Nu știu ce e cu el, că spuneau că și-a revenit. L-am băgat pe Politic, le-a pierdut pe toate. L-am băgat pe George Popescu, a început bine, pe urmă a început să dea el pase decisive, cu boltă. Bă, nu merge așa aici! L-am băgat pe Alibec. Nu l-ai văzut pe Alibec? Nimic! Se împiedica în minge. La golul trei dă el o deviere cu stângul la adversar. Și de acolo a ieșit golul. O deviază cu stângul la mișto la adversar”, a spus Becali la Fanatik.

FCSB, meci cu Fenerbahce în ultima etapă

Cu o etapă înainte de finalul fazei principale, roș-albaștrii ocupă locul 29, cu șase puncte acumulate, iar șansele la calificare sunt infime.

În ultima rundă, FCSB o întâlnește pe teren propriu pe Fenerbahce, ocupanta locului secund în campionatul intern.

Meciul dintre cele două formații este programat pe 29 ianuarie, de la ora 22:00, pe Arena Națională.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*