“SCANDAL LA RAPID! Fostul Șef din Giulești DESFIINȚEAZĂ Ultima Mutare: ‘GAFĂ IMENSĂ!’”

Grigore Sichitiu, fostul președinte al Rapidului, a fost critic la adresa conducerii giuleștene, pentru felul în care a fost gestionată imaginea clubului în ultima perioadă. Punctual, conducătorul din trecut al alb-vișiniilor se referă la celebra fotografie în care oficialii rapidiști și cei de la Genoa au făcut schimb de tricouri.

De când Dan Șucu a devenit și patronul celor de la Genoa, Rapidul a dezvoltat un parteneriat strategic cu gruparea italiană.

Însă ultima vizită a unei delegații giuleștene în peninsulă a avut darul de a produce iritare la București.

Grigore Sichitiu critică din nou conducerea Rapidului

Fanii Rapidului au luat foc după ce au văzut numele grupării italiene pe un tricou al formației din Grant. Iar de aici până la un protest a mai fost doar un pas. Grigore Sichitiu susține nemulțumirea suporterilor alb-vișinii.

Fotografia care a generat reacții de nemulțumire pentru marea parte a suflării rapidiste

Și nu se ferește să vorbească deschis despre o nouă greșeală pe care consideră că a fost făcută din birourile clubului.

“Au dreptate suporterii, am spus-o de multe ori, actualii conducători sunt rupți complet de suporteri. Eu mă întâlneam luni cu toate grupările de suporteri și îi ascultam.

Și le spuneam ce îi interesează pe suporteri, nu poți să te rupi de tradiție și de culorile Rapidului prin faptul că o să faci o chestie de publicitate și ne înfrățim cu ăia.

Îi pun în temă, le explic ce vreau, poate are un interes financiar Rapidul și nu mă duc să scot la mezat culorile Rapidului. Este o greșeală de strategie”, a fost părerea fostului președinte al Rapidului, în dialog cu reporterii iAMsport.ro.

Grigore Sichitiu i-a mai criticat în trecut pe șefii rapidiști pentru deciziile luate3

Foto : Sport Pictures | Grigore Sichitiu i-a mai criticat în trecut pe șefii rapidiști pentru deciziile luate

Avertisment pentru Șucu și Angelescu

Grigore Sihictiu a prins vremurile în care la Rapid suporterii erau în stare să facă orice atunci când simțeau că lucrurile nu merg bine la echipă. Ar putea fi însă valabil și în ziua astăzi a susținut fostul conducător și în spirit de glumă.

“Există un curent că rapidiștii trebuie dați deoparte să vină corporatiștii. Nu se poate să rupi Rapidul de tradiție, ar fi o gafă imensă.

Reversul medaliei ar putea fi faptul că la Rapid se spune că trebuie fii atent să vezi dacă e poarta deschisă pentru alergări pe șină. Acolo sunt niște băieți care nu știu de unde au venit”, a încheiat fostul oficial din Giulești.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*