“Du-te, bă, de aici!”. Fostul rapidist, aproape de a rata transferul în Bundesliga: “Am crezut că e o glumă”

“Mi-a sunat telefonul, era seară, eram în oraş cu nişte prieteni. Mi-a zis că e Paul, de la FC Koln. Am zis: <>.

Am crezut că era o glumă, toată lumea făcea pe atunci glume, cu alte numere de telefon. A insistat, a zis că mă sună din Germania, din partea lui FC Koln.

Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
I-am dat numărul agentului meu. A doua zi, dimineaţă, la ora 07:00, m-a sunat agentul meu, era agitat, mă chema urgent la birou.

Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
I-am spus să se calmeze, eu le dădusem nemţilor numărul lui de telefon. Apoi am mers la domnul Copos, a venit oferta, a refuzat, a zis că e prea puţin, deşi era peste 1 milion de euro.

I-am şi zis că nu a cheltuit nimic cu mine. Aveam 8 luni la prima echipă, salariul era ăla care era… Nu cheltuise nimic cu mine” , a spus Alexandru Ioniţă la Orange Sport.

Crescut la juniorii Rapidului, Alexandru Ioniţă a şi reuşit să joace pentru prima echipă a clubului. După doar doi ani în care a marcat goluri importante în Giuleşti, atacantul a fost cumpărat de FC Koln, din Germania.

Alexandru Ioniţă n-a reuşit să se impună în echipa lui Koln şi a revenit în Giuleşti după doar opt meciuri bifate în Bundesliga.

Până să-şi încheie cariera, în 2022, la vârsta de 33 de ani, atacantul a mai evoluat în carieră la Orduspor, în Turcia, la AEL Limassol, în Cipru, şi la FC Voluntari, Farul Constanţa, ASA Târgu Mureş şi UTA.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*