Gabi Tamaș, câștigătorul Survivor 2026?! Cine mizează pe reușita lui: „Finalist 100%. E bun rău, măi frate!”

Au mai rămas câteva zile până la finala Survivor 2026, iar rândurile celor care se luptă pentru premiul în valoare de 100.000 de euro se reduc treptat. Printre favoriții la câștigarea trofeului „supraviețuitorului suprem” se numără Gabi Tamaș, câștigătorul Asia Express 2025.

Nu mai este un secret faptul că Gabi Tamaș a dovedit ca poate face față condițiilor vitrege de trai de la Survivor. Fost sportiv, disciplinat prin natura meseriei sale și extrem de ambițions, Tamaș a reușit să devină cap de listă în topul favoriților la câștigarea marelui premiu în valoare de 100.000 de euro.

Gabi Tamaș/ sursă foto: social media
„E bună rău, cel mai înalt și cel mai rapid dintre toți”
După ce a câștigat Asia Express 2025 (alături de Dan Alexa), Gabi Tamaș e la un pas distanță de a pune mâna pe trofeul Survivor 2026. Și nu o spunem noi, ci Robert Moscalul, unul dintre finaliștii ediției Survivor All Stars.

Războinicul a avut un parcurs fenomenal în competiție. Și-a depășit condiția fizică și psihică, iar după doar câteva săptămâni în concurs a fost poreclit „Sonic” – datorită vitezei uimitoare pe care o avea în probele de pe traseu.

Recent, pe o rețea de socializare, Robert Moscalu l-a felicitat public pe Gabi Tamaș pentru evoluția sa din concurs, numindu-l viitorul câștigător Survivor România, mesaj ce a fost transmis direct drept un semn clar de susținere înainte de marea finală.

„Mă uit la Gabi Tamaș și e bun rău de tot. Cel mai rapid, e foarte înalt comparativ cu ceilalți și foarte bun, frate. Eu îl văd – să nu spun câștigător că îmi sare lumea în cap – dar finalist sigur 100%. E bun rău, cel mai rapid. Bravo, bravo!”, a spus Robert Moscalu, fostul semifinalist de la Survivor All Stars 2024.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*