“Sincer, pe mine m-au surprins”. Reacție fără perdea a lui Gică Popescu despre parcursul FCSB-ului în Europa League

 

După 0-1 în grupa principală, PAOK a pierdut ambele meciuri contra lui FCSB și în play-off-ul pentru optimile Europa League: 1-2 pe Toumba și 0-2 pe Arena Națională, iar campioana României s-a calificat mai departe.

Gică Popescu, impresionat de evoluția FCSB-ului

Fostul internațional român a mărturisit că nu se aștepta ca FCSB să aibă un asemenea parcurs spectaculos în competiția europeană și consideră că are șanse și în dubla din optimile de finală.

“O victorie incredibilă, dar şi meritată, pentru că în ambele meciuri FCSB a jucat foarte bine. E o echipă care are un background european important. Sincer, pe mine m-au surprins, cred că şi ei au fost surprinși de nivelul pe care l-au avut la cele două jocuri.

O calificare meritată. Sper să nu se oprească aici, să meargă cât mai departe, pentru că reprezintă fotbalul românesc. Dacă au bătut echipe importante în grupă, de ce nu ar face-o şi cu Lyon?”, a declarat Gică Popescu, potrivit as.ro.

Ce șanse are FCSB să treacă de Olympique Lyon

Deși nimeni nu îi dădea prea multe șanse lui FCSB, roș-albaștrii au reușit să se impună în două rânduri în fața formației pregătite de Răzvan Lucescu. Înaintea dublei cu PAOK, cei de la Football Meets Data au realizat o simulare, iar FCSB a primit doar 39% șanse să treacă de echipa lui Lucescu și să se califice în optimile Europa League.

Roș-albaștrii au reușit imposibilul și au eliminat-o pe campioana Greciei, dar următorul adversar are o altă anvergură. La data de 12 februarie, supercomputer-ul de la Football Meets Data a simulat și meciurile din optimile Europa League, iar predicția a fost că FCSB are doar 8% șanse să treacă de Olympique Lyon. Rămâne însă de văzut dacă echipa patronată de Gigi Becali va reuși să repete scenariul din dubla cu PAOK și să dea toate calculele peste cap.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*