
Raul Opruț (27 de ani), fundașul stânga al lui Dinamo, a analizat derby-ul cu FCSB, într-un interviu în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor. Titularul „câinilor” crede că e timpul pentru un succes împotriva rivalei și nu îi e teamă că FCSB poate să sărbătorească titlul chiar în meciul direct.
În cazul în care Craiova pierde meciul de pe teren propriu cu Rapid, U Cluj și CFR remizează, iar FCSB o bate pe Dinamo, roș-albaștrii câștigă cel de-al doilea titlu consecutiv. Ultima victorie a lui Dinamo în campionat în meciurile cu FCSB a fost în februarie 2020, 2-1 pentru formația antrenată la acea vreme de Dușan Uhrin.
Cum e atmosfera înainte de derby?
– Atmosfera este pozitivă. Venim după un meci bun jucat de noi, un meci în care cred că meritam cele trei puncte (n.r. – 1-1 cu CFR Cluj). Va trebui să muncim, să pregătim derby-ul, să ne recuperăm și să încercăm să intrăm pe teren cât mai bine pregătiți pentru a câștiga cele trei puncte. FCSB este o echipă bună, este campioana României. E aproape de al doilea titlu la rând.
Ne va aștepta un meci greu, FCSB e o echipă de calitate, o echipă care a jucat în cupele europeane. Important este ca noi să fim pregătiți, să ne facem jocul și, cu siguranță, dacă vom fi cel puțin la fel ca la meciul cu CFR, vom avea mai multe șanse să câștigăm.
E timpul pentru o victorie așteptată de atâția ani de fanii dinamoviști?
– Da, e timpul pentru o victorie. Trebuie să intrăm cu aceeași mentalitate, cu aceeași atitudine, să avem personalitate, să avem încredere că putem să câștigăm. Și cred că va veni și victoria. Dar, da, normal că ne dorim, după atât timp, să câștigăm contra celor de la FCSB!
– Este FCSB favorită în acest meci, având în vedere că e pe primul loc în Superligă?
– Da, este favorită, prin prisma faptului că ei sunt pe primul loc în Superligă, pentru că, trebuie să fim corecți, au cel mai bun lot, au avut un parcurs european bun, s-au menținut și acolo, sus, în campionat. Dar într-un derby nu există, să zic așa, o favorită, va conta foarte mult forma de moment a celor două echipe, de la ora jocului.
– E un blocaj mental contra celor de la FCSB sau e diferența de valoare?
– Nu, nu cred că este un blocaj mental, pentru că am făcut meciuri bune împotriva celor de la FCSB, în afară, cred, de meciul din Cupă, în care am pierdut fără drept de apel. Dar, în rest, am făcut meciuri bune, a fost vorba de momente, de niște detalii, dar nu cred că este vorba de un blocaj mental. Clar, FCSB e o echipă bună, are un lot puternic cu foarte mulți jucători, mai ales și jucători care vin de pe bancă, dar nu consider că este un blocaj mental din partea noastră, pentru că am demonstrat, am încercat în fiecare meci, am intrat mereu bine. Doar că diferența au făcut-o niște detalii și niște momente psihologice din meci.
– Ce vă transmite Zeljko Kopic înainte de derby?
– Mister ne transmite faptul că este un meci important pentru noi, pentru fani, pentru conducere, pentru suflarea dinamovistă. Cred că este cel mai important meci pentru ei și vă dați seama că ne-ar bucura să luăm cele trei puncte și să ne bucurăm alături de fanii noștri.
– Vă motivați diferit pentru derby, vă uitați la filmulețe speciale? Vă arată Florentin Petre meciuri câștigate de Dinamo contra FCSB?
– Nu, mai vorbim cu Florentin, am văzut și meciuri de când juca el, cum era în trecut, că era diferit, mai ales că nu se juca pe Arena Națională. Focusul nostru trebuie să fie să ne pregătim bine la ora meciului, după care, la final, vom trage linie și vom vedea ce merităm – dacă merităm cele trei puncte, dacă merităm un egal -, vom trage linie la finalul jocului.
– Vă așteptați să se vândă peste 20.000 de bilete la derby, deși e programat neconvențional?
– Eu, sincer, nu mă așteptam, pentru că a fost programat luni, care nu este o dată tocmai bună pentru oamenii care vin din afara Bucureștiului, dar sperăm să fie vândute cât mai multe bilete, sperăm să fie stadionul plin. Cred că dacă se punea meciul duminica, pentru importanța jocului și mai ales pentru cei de la FCSB, cred că venea mult mai multă lume decât va veni luni.
– Îți e teamă că FCSB poate să sărbătorească titlul cu Dinamo?
– Nu mi-e teamă de lucrul acesta, nici nu mă gândesc la acest lucru. Nu trebuie să fie focusul nostru pe acest lucru, că dacă FCSB va câștiga, va sărbători titlul cu Dinamo. Chiar dacă FCSB câștigă, să zic așa, depinde și de celelalte rezultate, să nu se încurce. Focusul nostru trebuie să fie să intrăm motivați, determinați, cu personalitate și să arătăm de la început că vrem să câștigăm cele trei puncte.
Leave a Reply