
Florin Tănase, anunţat de Gigi Becali că se pregăteşte o modificare în echipă: “Nu prea mai are loc”
Florin Tănase (30 de ani) a cucerit încă un titlu de campion, iar fotbalistul ofensiv atacă faza principală din Champions League, alături de colegii săi. La nevoie, internaţionalul român ar putea fi folosit atacant central, întrucât lupta de la mijlocul terenului se intensifică, odată cu revenirea anumitor jucători.
Gigi Becali a dezvăluit că la FCSB sunt doriţi un atacant şi un fundaş central, însă Florin Tănase ar putea fi soluţia de avarie din centrul atacului.
„Ce să spun de Baiaram… De ce? Ca să îi supăr pe oameni? Sunt ei supăraţi destul. Nu o să îl dea el Rotaru pe Baiaram vreodată. Ce vorbă e asta. Nu are rost să mai întrebaţi asta.
Nu ştiu de unde o să aducem un atacant. Ştiu că trebuie să îl aducem, doar că nu ştiu acum de unde o să fie adus. Va fi adus din toată lumea asta. Poate fi adus şi din străinătate, dar eu aş prefera din Superligă.
Bine, dacă nu găsesc bun, nu iau. Joacă Tănase vârf. Şi aşa, Tănase nu prea mai are loc când revine Olaru şi atunci va trebui să joace pe postul de atacant.
Mijlocul va fi compus din Olaru, Şut şi Cisotti, iar atunci trebuie să joci… Nu ştiu, vedem, nu e neapărat că aşa e mijlocul. Poate să joace în benzi Cisotti. O să vedem ce jucători vom aduce. Eu aduc jucători valoroşi, iar apoi fac echipa în funcţie de jucători.
Condiţionez echipa în funcţie de jucători, nu condiţionez jucătorii în funcţie de echipă. Vom aduce ceva de valoare, iar apoi vom juca cu un singur închizător, doar în cupele europene vom juca cu doi închizători”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Leave a Reply