Nu mai are niciun dubiu! Anunțul făcut de Gigi Becali în privința transferului lui Ianis Hagi la FCSB

 

Internaționalul român rămâne liber de contract în vară, iar imediat după aflarea acestei vești (20 mai), Gigi Becali a transmis că Hagi jr. reprezintă o opțiune pentru el, în condițiile în care vrea să întărească echipa pentru accederea în UEFA Champions League.

Gigi Becali: ”Nu pot să-l iau pe Ianis”

La o zi distanță, într-o intervenție pe care a avut-o în direct la Fotbal Club, patronul roș-albaștrilor a transmis că transferul lui Ianis Hagi la FCSB nu este posibil, deoarece Gică Hagi ar avea cele mai mari șanse să-i obțină semnătura în cazul în care mijlocașul ofensiv ar decide să se întoarcă în România.

”Nu pot să-l iau pe Ianis, mi l-aș dori. Aș face cu Gică convenții pentru cupele europene. Dacă Ianis vine, eu zic că vine la Gică, că are și probleme. Eu nu știu. Dacă e jucător valoros, e în străinătate, acum cum pot să-l iau eu… Ar fi vrut poate să se întoarcă”, a declarat Gigi Becali.

 

Un impediment ar fi și salariul ”Prințului”, care câștiga la Rangers aproximativ 1,3 milioane de euro pe an.

Internaționalul român a ajuns la Rangers sub formă de împrumut de la Genk în iarna lui 2020. La sfârșitul împrumutului, scoțienii l-au achiziționat pentru 3,5 milioane de euro.

În cele 130 de meciuri jucate pentru formația din Glasgow, Hagi jr. a marcat de 20 de ori și a oferit 28 de pase decisive.

Ianis Hagi, căsătorit cu Elena Tănase

 

Galerie Foto

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*