Direct! Gigi Becali i-a spus lui Dan Șucu ce antrenor să pună la Rapid: ”E băiat deștept, știe fotbal”

 

Varianta Daniel Pancu a fost cea mai vehiculată, însă la ședința care a avut loc duminică, 25 mai, Dan Șucu i-a informat pe jucători că urmează să lucreze cu un director sportiv și un antrenor nou, ambii cu experiență, dar fără să le precizeze numele. Astfel, cum selecționerul României U21 se află relativ la început de drum, se pare că nu va fi alesul conducerii.

Chiar și așa, Gigi Becali este de părere că Pancu este cel mai potrivit să devină noul antrenor de la Rapid.

Gigi Becali, despre Daniel Pancu: ”E băiat deștept și se vede că știe fotbal”

”L-am întrebat pe Șucu, dar nu mi-a zis ce o să facă. Eu i-am spus că, după părerea mea, cel mai potrivit, despre care știu că e rapidist și care niciodată nu s-a dezis de Rapid, e Pancu, pe hârtie. Eu zic ce văd la televizor, ce vorbește.

E băiat deștept și se vede că știe fotbal. Și el a zis la fel, tot pe hârtie, dar în practică… e posibil să aducă și un antrenor italian. Să știi că Pancu îmi place”, a declarat patronul FCSB-ului, potrivit fanatik.

 

În spațiul public s-a vehiculat și varianta revenirii lui Cristiano Bergodi, antrenor care bifează criteriul experienței, dar rămâne de văzut care va fi până la urmă alesul lui Șucu & Co.

Rămâne de văzut ce decizie va lua acționarul majoritar în perioada următoare. Rapid a avut un nou sezon ratat, după ce nu s-a clasat pe un loc de cupă europeană, lucru care reprezenta obiectivul clubului.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*