Cosmin Contra propune un titular de la FCSB în Serie A: „E pregătit”

 

Cosmin Contra (49 de ani), fostul selecționer al României, susține că Daniel Bîrligea (25 de ani), atacantul celor de la FCSB, este pregătit să revină în fotbalul din Italia, mai exact în Serie A. Nu ar fi prima experiență în Peninsulă pentru internaționalul român, ținând cont de faptul că a fost crescut acolo.

 

Contra a acordat recent un interviu în presa din Italia, pentru un site apropiat de clubul Palermo, în care a fost chestionat, printre altele, despre situația lui Daniel Bîrligea, cel care a jucat la juniorii echipei italiene.

Fostul selecționer susține că formațiile din Italia pentru care a jucat Bîrligea ar trebui să-l regrete în contextul în care acesta a avut evoluții apreciate în România atât pentru CFR Cluj, cât și pentru FCSB.

Palermo și Teramo sunt cluburile din Italia pentru care a evoluat Daniel Bîrligea.

„Bîrligea a avut evoluții bune în ultimii ani în România și își arată progresul. Pentru un jucător tânăr nu e niciodată ușor să se impună în fotbalul italian, dar acum, având în vedere nivelul său de maturitate, poate reprezenta un regret pentru cluburile italiene.

A jucat bine în cupele europene, s-a remarcat și la națională, așa că pot spune că ar fi pregătit chiar și pentru o revenire în Italia”, a spus Cosmin Contra, citat de ILovePalermoCalcio.

Cosmin Contra propune un titular de la FCSB în Serie A: „E pregătit”
Daniel Bîrligea la petrecerea câștigătorii titlului de către FCSB. Foto: Eduard Vînătoru (GSP.RO)

Bîrligea a ajuns la CFR Cluj în ianuarie 2022, de la Teramo, din Italia. A jucat datorită regulii U21 la început, însă s-a impus în echipa de start și a rămas titular și după ce a trecut de 22 de ani.

Fotbalistul a bifat 102 meciuri în tricoul lui CFR Cluj în toate competițiile, a marcat 29 de goluri și a dat 11 pase decisive. De la echipa din Gruia a prins și naționala, alături de care a fost la EURO 2024. A fost cumpărat de FCSB în toamna lui 2024 pentru 2 milioane de euro.

A marcat 14 goluri în 24 de meciuri pentru FCSB în întrecerea internă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*