MM Stoica, ”secretul” salvării celor de la Slobozia: ”De când a zis asta, am tot urcat”

 

Veteranul celor de la Slobozia, Adnan Aganovic (37 de ani), a surprins, după ce echipa lui și-a asigurat supraviețuirea în Superliga, după barajul câștigat contra Voluntariului, 1-0 (4-3, la pen.).

Mijlocașul Sloboziei a recunoscut că afirmațiile altor oameni de fotbal, printre care și președințele CA de la FCSB, Mihai Stoica (60 de ani), i-au motivat pe ialomițeni în lupta pentru menținerea în prima ligă.

”Secretul” din spatele salvării Sloboziei

Nimeni nu mai dădea șanse de salvare echipei din Ialomița, mai ales la finalul sezonului regular, încheiat pe ultimul loc. Tocmai acest aspect a reprezentat o motivație extremă pentru oamenii lui Mihalcea.

”Am arătat că avem caracter, nu ne-am plâns. Țin minte că MM Stoica a zis odată că Slobozia e gata. Din acel moment am tot urcat, am tot urcat. Prin muncă și seriozitate am câștigat respectul tuturor, a oamenilor din fotbal, a arbitrilor, a tuturor, ne respectă toată lumea.

Din punct de vedere al condițiilor a fost cel mai dificil, dar este și cea mai dulce victorie. Eu mă simt bine fizic, îmi expiră contractul, o să văd ce va fi, sper să fie bine.

Nu știu ce a zis domnul președinte la vestiar, nu vedeți că nu a mai avut voce, poate a urcat prima, nu știu”, a încheiat fotbalistul Sloboziei.

Adrian Mihalcea, fericit la finalul barajului, dar nu mai continuă

”Sunt extrem de fericit, e o realizare mai mare decât promovarea. Problemele noastre nu s-au terminat, dar am scris istorie la mine acasă, unde lumea mă iubește. Eu sunt călit, ca jucător. Ca antrenor nu am avut asemenea momente, sper să mai am.

S-a plătit aroganța, nu permit unui coleg al meu să nu arate respect. Domnul Pîrvu a declarat la conferința de presă că vrea promovarea din primul meci, mai erau și alți conducători de la ei aroganți, dar nu știu de ce, pe ce se bazau. Trebuie să fi fair-play, să nu aduci adversarii într-o stare de neica-nimeni, chiar dacă tu ești convins că ai echipă mai bună, conducere mai bună”, a declarat Mihalcea.

(Dacă pleacă la UTA?) Nu știu, deocamdată, nimic, vom vedea. Nu am semnat nici cu UTA, nici cu Petrolul, voi discuta cu oamenii ăștia, apoi voi lua o decizie. Eu nu puteam să fac asta, i-am rugat să mă aștepte, cine a priceput bine, cine nu, nu. De mâine sunt liber, mi se termină și contractul, au fost discuții, sper să iau cea mai bună decizie” a declarat Mihalcea.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*