”Nu mai există!” S-a declarat total dezamăgit după ce a aflat de transferul lui Dennis Politic la FCSB

Între marile rivale din SuperLigă s-a realizat un adevărat schimb al verii: Dennis Politic (25 de ani) s-a transferat la FCSB, iar Alexandru Musi (20 de ani) a ajuns la Dinamo.

De menționat este faptul că în cadrul acestui acord FCSB a plătit suma de 970.000 de euro.

Giani Kiriță, după ce a aflat de transferul lui Dennis Politic la FCSB: ”Fotbalul de pe vremuri nu mai există. Principiile nu se mai respectă”

Giani Kiriță (48 de ani) a aflat de mutările de trupe dintre ”roș-albaștrii” și ”alb-roșii” și nu a stat deoparte atunci când a dorit să își exprime opinia despre acest schimb de jucători.

Fostul căpitan din Ștefan cel Mare speră ca Dinamo să iasă în câștig din această afacere și consideră că doar timpul va arăta cine a ieșit învingător în urma tranzacției.

Legat de transferul lui Politic la FCSB, Kiriță a transmis că ”fotbalul de pe vremuri nu mai există” și că, în perioada când fostul stoper activa ca jucător profesionist, o astfel de mutare ar fi fost imposibilă, din cauza rivalității între cele cluburi.

”(n.r. Despre afacerea dintre Dinamo și FCSB) Vom vedea cine a ieșit mai bine. Depinde cum se vor integra cei doi.

Trebuie să-i vedem la joc. Musi trebuie să confirme la Dinamo și Politic să nu se descurce la FCSB, ca să putem spune că e o țeapă.

Politic s-a dus acolo, iar asta denotă că fotbalul de pe vremuri nu mai există. Principiile nu se mai respectă. Nu cred că-l putem numi ‘mercenar’.

Pur și simplu, s-au pierdut principiile de bază”, a declarat Giani Kiriță, potrivit sportpesurse.ro.

  • 1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Dennis Politic, potrivit Transfermarkt.
  • 700.000 de euro este cota de piață a lui Alexandru Musi, potrivit Transfermarkt.

Giani Kiriță nu crede în șansele FCSB-ului de a accede în Liga Campionilor

Întrebat despre obiectivul FCSB-ului de a accede în faza UEFA Champions League, Giani Kiriță s-a arătat sceptic.

”(n.r. Alibec și Politic sunt piesele pentru accederea în UCL?) Îmi e greu să cred. E un drum greu de tot! S-au întărit, nu putem să negăm asta.

Rămâne cea mai valoroasă echipă din campionat, dar va fi extrem de dificil (n.r. să ajungă FCSB în faza principală din Champions League)”, a adăugat Giani Kiriță, potrivit sursei menționată anterior.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*