Dan Petrescu face scut în jurul lui Louis Munteanu: „A jucat excelent cu Italia. Un gol sau două cu Spania”

Dan Petrescu, 57 de ani, a sărit în sprijinul elevului său, Louis Munteanu, blamat după ratarea penalty-ului în meciul România U21 – Italia U21 (0-1). SuperDan speră că atacantul său să continue cu CFR Cluj, l-a lăudat public pentru evoluțiile sale

România U21 a avut un start ratat la Euro U21 din Slovacia. A pierdut, scor 0-1, confruntarea cu echipa similară a Italiei, iar mâine, sâmbătă, de la ora 19:00, este al doilea meci din grupă, cu Spania, la Bratislava.

Louis Munteanu, 22 de ani, golgeterul campionatului, liderul “feroviarilor”, dar și al reprezentativei conduse de Daniel Pancu, n-a găsit drumul spre gol cu Italia nici de la punctul cu var. A irosit un penalty, iar mulți specialiști din fotbalul intern l-au blamat.

Dan Petrescu, antrenorul lui de la CFR Cluj, a sărit în sprijinul fotbalistului său. S-a referit la situația fotbalistului pe care Nelu Varga, patronul ardelenilor, speră să încaseze 18 milioane de euro.

„Ne dorim cu toții ca Louis Munteanu să continue la CFR Cluj. L-am judecat prea aspru după acel penalty ratat (de la Euro U21). Și eu am ratat, știu cum e. Pentru mine, personal, știu că iar o să mă certe lumea, a jucat excelent!

La CFR când joacă bine, îi spun. Iar când joacă rău, la fel, îi spun: «Ai jucat rău, chiar dacă ai dat gol». Să țină capul sus, Doamne ajută! să dea un gol sau două cu Spania. Pentru el m-aș bucura. A făcut un sezon excepțional, nici eu nu mă așteptam să dea atâtea goluri, să aibă un impact atât de pozitiv la echipă”, a declarat astăzi Dan Petrescu în cadrul unei conferințe de presă.

Dan Petrescu nu este impresionat de transferurile făcute de CFR Cluj: „Unii le spun «bombe», dar n-au jucat la Real sau City”

CFR Cluj a transferat cinci jucători, așteaptă să perfecteze cât de curând un al 6-lea, fundașul nigerian Kenneth Omeruo, ex-Kasimpașa, recomandat de 7 ani cât a fost sub contract cu Chelsea.

Doar că la londonezi, fotbalistul cu 69 de selecții și un gol, ajuns acum la 31 de ani, n-are nicio prezență la prima echipă! Ci doar la Chelsea U21. De aceea nici Dan Petrescu nu este entuziasmat de foarte posibila mutare.

Tehnicianul este trist că Andrei Burcă nu va reveni în Gruia, alegând o ofertă financiară de excepție din China.

„(Despre transferurile echipei) Unii le spun „bombe”, eu le spun jucători normali! Ce… Vedem. Nu-i știm bine. Trebuie să demonstreze, n-au jucat la Real Madrid sau la Manchester City. Pe Muhar îl știm, o achiziție foarte bună, excelentă. Bine că-i aici.

Pe ceilalți nu-i cunosc prea bine, sper să aibă rezultate. Dar știți că la CFR nu e ușor, indiferent cine te cheamă și cine ești. Trebuie să vii să demonstrezi direct. Bosec încă n-a venit la pregătire. A jucat la o echipă normală în Croația, n-a cucerit campionate și cupe, aici trebuie să vină să câștige.

Cel ce vine de la Priștina a câștigat Cupa la el în țară, știe ce vrem de la el. Era căpitan acolo. Avantajul meu e că joacă alături de Korenica și Emerllahu. Acum, rămâne să vedem dacă se adaptează la CFR. Încă nu e o certitudine, e bun, dar trebuie să demonstreze.

Atacantul din Macedonia… Campionatul acolo e altfel. Tot respectul pentru cei de acolo, dar sunt convins că e puțin mai jos decât al nostru. E băiat OK, a arătat bine zilele astea. Vedem la meciuri.

Așteptăm un fundaș central din Nigeria, dar care n-a mai jucat fotbal un an. Ce să-i ceri?! Burcă, știți și voi, era prioritatea noastră, m-aș fi bucurat să revină, e un lider, cunoaște bine clubul, însă e normal că n-avea cum refuza acea ofertă. Ne-a zis de la început, corect, că dacă n-are ceva extraordinar din afară, revine la CFR Cluj. Altfel la nicio altă echipă din România. Sunt convins că își va încheia cariera la CFR, se mută la Cluj, sunt convins.

(A trecut pe la Chelsea nigerianul) Păi, eu am jucat la Chelsea, el doar a trecut. Cam astea sunt “bombele” noastre pe care le luăm! Restul… Yuri? Chiar nu știu. Am avut relație foarte bună cu el, dacă era, cred că mă suna pe mine. Problema noastră mare e că trebuie să luăm jucători români, buni. Nu sunt de acord cu regulamentul actual, ar trebui să avem câți români vrem, câți străini vrem.

Costache ar fi bun. Postolachi? Nici nu pricep de unde a apărut că ar pleca sau că noi am vrea să plece. Nici el nu știa. Nu cred că el se va muta de la CFR la U. Se aștepta mai mult de la el, dar a făcut ceva. Cred că a dat cel mai frumos gol al sezonului, în al doilea poate fi mult mai bun.

Simao e o pierdere, încă o lună nu se mai antrenează, cu genunchiul. Sperăm să-l recuperăm și pe el. Pentru Supercupă nu, sperăm pentru primele meciuri europene”, a mai precizat Dan Petrescu.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*