
Gigi Becali (66 de ani) a reacționat după ce Mihai Popescu, fundașul de la FCSB, a renunțat la ortodoxie în favoarea cultului penticostal. Latifundiarul din Pipera a declarat că fotbalistul va fi scos de la „pomenire” în biserică.
De asemenea, Becali susține că locul acestuia de pe lista „pomenirilor” va fi preluat de Daniel Graovac (31 de ani), fundașul adus de la CFR Cluj în această vară.





Gigi Becali a luat decizia în privința lui Mihai Popescu: „O să fie scos de la pomenire”
„E problema lui. Oblig eu pe cineva la religie? Dar o să fie scos de la noi, de la biserica noastră. O să fie scos de la pomenire. Și tare mi-e frică, Doamne ferește… până acum, l-am pomenit în biserica noastră, de a fost puternic și sănătos.
Noi îl apăram prin rugăciunea noastră. Noi n-o să-l mai pomenim. Bineînțeles că o să aibă întâietate Graovac la rugăciune, pentru că e ortodox. O să fie scos Popescu. Dar, din punct de vedere sportiv, n-o să pățească nimic. Îl scoatem de la liturghia noastră și îl băgăm pe Graovac în locul lui”, a declarat Gigi Becali, potrivit prosport.ro.
Mihai Popescu a fost unul dintre cei mai importanți jucători la FCSB în stagiunea precedentă. Evoluțiile sale au fost apreciate de către patron, iar decizia de a-și schimba religia nu-l va afecta din punct de vedere sportiv, după cum a declarat Gigi Becali.
În trecut, Gigi Becali a insistat ca Octavian Popescu să se boteze ortodox, iar ulterior patronul i-a spus acestuia numai „George”, al doilea prenume din buletin, considerat de Becali numele „ortodox” al fotbalistului.
Mihai Popescu a bifat 25 de apariții în stagiunea precedentă din Superliga și 12 în campania din Europa League.
Leave a Reply