
Răzvan Lucescu (56 de ani) a vorbit despre marea rivalitate dintre Steaua și Dinamo, din a doua parte a anilor ’80. Cele două formații bucureștene și-au întărit rivalitatea în acea perioadă, alimentată și de evenimentele ce se petreceau pe scena politică.
Tehnicianul de la PAOK Salonic a ales-o pe Dinamo drept echipa mai bună a acelor vremuri, cea care fusese antrenată chiar de tatăl său, Mircea Lucescu (79 de ani). Formația alb-roșie se apropiase din punct de vedere valoric de Steaua, care tocmai jucase o nouă finală a Cupei Campionilor Europeni în 1989.
Răzvan Lucescu și-a motivat alegerea prin faptul că la Dinamo s-a mizat pe întinerirea echipei, prin lansarea unor jucători care ulterior au făcut parte din „Generația de Aur”.
„În momentul ăla, Dinamo venea un pic peste Steaua. Încă pe vremea lui Ceaușescu, Dinamo face saltul, dar pe undeva era firesc pentru că am vorbit de cicluri, iar Steaua avusese un ciclu extraordinar de 4-5 ani. În spate se crease această uriașă rivalitate care a produs performanță, dorință și motivație uriașă.




Și Dinamo, din spate, a reușit să crească jucători foarte tineri, să dezvolte niște jucători cum au fost Răducioiu, Lupescu, Lupu, Sabău, care a venit de la Universitatea Cluj. Erau două echipe de top. Și, probabil dacă ar mai fi rămas măcar un an situația aia, posibil să mai fi câștigat una dintre ele turneul european”, a spus Lucescu Jr, în cadrul podcastului „SportCast cu Sile”, moderat de jurnalistul Silviu Tudor Samuilă.
- Steaua (1989): S. Lung – D. Petrescu, Bumbescu, Iovan, Ungureanu – Hagi, T. Stoica, I. Rotariu, Ilie Dumitrescu – Lăcătuș, Pițurcă Antrenor: Anghel Iordănescu
- Dinamo (1989): B. Stelea – Mihăescu, I. Andone, M. Rednic, M. Klein – Ov. Sabău, I. Lupescu, D. Mateuţ, Lupu – Cl. Vaişcovici, Fl. Răducioiu Antrenor: Mircea Lucescu

Răzvan Lucescu: „Nu sunt antistelist!”
Totodată, antrenorul fostei campioane a Greciei, care rămâne la convingerea că FCSB reprezintă Steaua în continuare, a negat vehement faptul că ar fi împotriva clubului roș-albastru.
„E o poveste veche. Nu sunt antistelist. Atunci da, dar mi-e greu să vorbesc despre ceva din trecut care pentru mine în momentul de față nu mai are nicio relevanță. Eu am trăit cu asta, nu am cum să fac abstracție. Eu ca jucător, și la Rapid și la celelalte echipe, am întâlnit Steaua.
Am fost în competiție cu Steaua și această Stea, la un moment dat, a trecut sub președinția lui Gigi Becali și a continuat să fie Steaua pentru nu știu câți ani. Și eu, ca antrenor, m-am luptat contra acestei Stele. Deci pentru mine e Steaua. E păcat că s-a ajuns la așa ceva”, a spus fiul lui Mircea Lucescu.

Răzvan Lucescu, doar 3 victorii contra Stelei
De-a lungul carierei de antrenor, Răzvan Lucescu a reușit doar trei victorii contra marii sale rivale, fie că s-a numit Steaua sau FCSB (detalii aici).
Au fost în total 16 meciuri, inclusiv cel din Europa League, de acum câteva săptămâni. Lucescu jr. are doar trei victorii (2-1 în 2004, 2-0 în 2006 și 1-0 în 2009. Primele două ca antrenor la Rapid, ultima ca antrenor la FC Brașov). În rest, au fost 8 egaluri și 5 înfrângeri.
Leave a Reply