
Miercuri, 25 iunie, Rapid a sărbătorit 102 ani de existență, dar clubul nu a organizat nimic pentru a marca acest moment, spre nemulțumirea fanilor, care s-au adunat pentru a sărbători și a critica decizia conducerii de a ignora o zi atât de importantă din istoria suflării giuleștene.
Mesajul fanilor a venit la câteva minute distanță de când Gazeta Sporturilor a scris despre faptul că Daniel Carciug, directorul comercial și organizatorul de meciuri de la Rapid, a fost certat de acționarul majoritar al clubului, Dan Șucu, întrucât nu s-a organizat nimic la ceas aniversar.
„Cu profund respect față de istoria și spiritul Rapidului, dorim să ne exprimăm dezamăgirea și nedumerirea cu privire la absența oricărei acțiuni oficiale din partea conducerii clubului la împlinirea celor 102 ani de existență a Rapidului.
Data de 25 iunie nu este o zi oarecare, este ziua în care, de peste un secol, s-a născut o stare de spirit, o identitate, o familie, s-a născut RAPID BUCUREȘTI. Este o zi pe care fiecare suporter o poartă în suflet cu mândrie și emoție, dar pe care, din păcate, actuala conducere a ales să o trateze cu indiferență.
Lipsa oricărei acțiuni, fie ea simbolică, festivă sau pur și simplu o comunicare oficială reprezintă o lipsă de respect nu doar față de istoria clubului, ci și față de suporterii care, an de an, lună de lună, sprijină echipa prin prezență constantă, bilete și abonamente (cele mai scumpe din Superliga), din dragoste sinceră pentru culorile alb-vișinii.
Cerem respect pentru trecut, pentru valorile acestui club și pentru cei care i-au dus numele mai departe, indiferent de vremuri. Rapidul nu este doar o echipă de fotbal, este o stare de spirit, o familie și un ideal.
Ne dorim ca această tăcere regretabilă să nu se mai repete și sperăm ca pe viitor, conducerea clubului să trateze cu respectul cuvenit momentele esențiale din viața Rapidului deoarece ziua de 25 iunie pentru noi e motiv de sărbătoare, NU este o zi oarecare”, au scris suporterii de la „Garda Veche & Spirit Vișiniu”.
Fanii Rapidului au sărbătorit momentul încă de marți seara, de la miezul nopții, atunci când câteva brigăzi din galerie au ieșit pe străzi cu torțe, fumigene și bannere.
Leave a Reply