
Pe teren în repriza a doua a intrat la un moment dat și Antonio Bordușanu, proaspăt revenit la Dinamo după împrumutul la Poli Iași. Doar că, din păcate pentru el, în minutul 81, în urma unui duel cu un adversar, a alunecat, a căzut pe gazon și a rămas acolo pentru câteva secunde bune, fiind nevoie de intervenția echipei medicale.
Antonio Bordușanu a acuzat probleme musculare și a fost schimbat de Kopic pe final de joc
Cel mai probabil, fotbalistul în vârstă de 20 de ani a suferit o întindere. Pentru a nu risca însă ceva mai grav, staff-ul medical a decis ca el să fie înlocuit imediat, ceea ce s-a și întâmplat de altfel.
Bordușanu are deja un istoric medical destul de complicat. În sezonul petrecut de Dinamo în Liga 2, el a suferit la un moment dat, mai exact în octombrie 2022, o accidentare foarte gravă la genunchi, ruptură de ligamente și menisc, pe finalul meciului câștigat de „câini” la Clinceni contra celor de la Metaloglobus cu scorul de 2-1.
El a fost supus atunci unei intervenții chirurgicale și a avut nevoie de șase luni de pauză. Ulterior, meniscul său a cedat din nou, la încălzirea făcută înaintea unei partide din deplasare cu Oțelul Galați din aceeași stagiune, în mai 2023.
În ciuda acestui fapt, Bordușanu tot a jucat atunci, aflându-se pe teren pentru nu mai puțin de 87 de minute. După acest episod pe alocuri șocant, el a aflat, în mod așteptat în contextul dat, că trebuie să se opereze din nou. Ceea ce a și făcut.
Leave a Reply