Dan Șucu: “Rapid nu este doar o afacere. Rapid este suflet”

Joi, 3 iulie, jucătorii Rapidului, dar și antrenorul Costel Gâlcă, au fost prezenți la deschiderea unui magazin al patronului Dan Șucu.’

Evenimentul a avut loc la două zile după ce echipa s-a întors din Slovenia, acolo unde a efectuat stagiul de pregătire pentru noul sezon.

Dan Șucu promite să se implice mai mult în viața Rapidului și anunță că echipamentul pentru sezonul 2025/2026 va fi lansat curând

 

Galerie Foto

La finalul evenimentului, acționarul celor de la Rapid a oferit declarații de presă unde a făcut anunțuri pentru suporterii echipei din Giulești.

Acționarul grupării din Grant i-a asigurat pe fanii rapidiști că va fi mult mai prezent în viața clubului. De asemenea, Dan Șucu a vorbit și despre noile echipamente ale echipei, despre care a dat asigurări că vor fi gata până la începerea campionatului.

“De la noul sezon ne dorim exact ceea ce ne-am dorit întotdeauna. Ne dorim să fim acolo sus, dacă se poate pe primul loc. Rapid începe să fie o afacere de succes. Pe de altă parte, Rapid nu este doar o afacere. Rapid este suflet, este dorinţă de a învinge şi de a te comporta cât se poate de corect şi onorabil faţă de toţi participanţii la competiţie. Suntem antreprenori şi din punctul meu de vedere orice provocare trebuie tratată cât se poate de serios şi fără niciun fel de superficialitate. Doresc să aloc mai mult timp chiar și clubului. Sunt sigur că voi reuși să fac acest lucru. Sunt convins, cel puțin pe partea de responsabilitate socială sunt multe societăți mari care aduc beneficii sportului.

Sunt puțin dezamăgit că nu putem arăta în acel colț (n.r. unul unde sunt materiale cu Rapid) noul tricou și noul echipament pentru anul viitor. Colegii mei vor să-l prezinte într-un mod festiv, nu doar într-un magazin. Eu consider că este foarte frumos și are o doză mare de nostalgie”, a spus Dan Șucu.

  • Rapid a disputat 4 amicale în această vară, în cantonamentul din Slovenia, cu Buducnost (2-2), Vardar (0-1), Aluminij (3-0) și Sabah Baku (2-2).

Rapid va începe noul sezon în deplasare, pe 11 iulie, de la ora 21:30, contra celor de la FC Argeș. Partida va putea fi urmărită în direct pe Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, exclusiv de către abonații Digi România.

Rapid s-a întors în România, după cantonamentul din Slovenia. Omar El Sawy: “Gâlcă are o liniște foarte molipsitoare”

 

Galerie Foto

El Sawy a transmis că toți jucătorii “Giuleștenilor” sunt gata să atace noul sezon, în care speră să se califice în cupele europene.

“Îmi doresc să câștig cât mai mult cu Rapid. Să pornim în campionat cu un avans, să fim balansați și să rămânem constanți în evoluțiile noastre. Dânsul (n.r. Costel Gâlcă) a încercat să-și impună ideile de joc, am crescut din punct de vedere fizic. Sper să avem un început de campionat frumos. A fost destul de greuț, dar cred că este necesar, pentru că ne dă un impuls. Are o liniște foarte molipsitoare, ne dă așa o stare de relax.

S-au schimbat mulți jucători, este un lot diferit. Cu cei pe care îi știam dinainte am ținut legătura, iar cu ceilalți m-am acomodat destul de ușor. Consider că avantajul nostru este că suntem tineri, suntem ambițioși. În primul rând obiectivul e clar, să prindem Europa. Eu vreau să mă impun, să-mi pun numele pe harta fotbalului românesc. Avem stabilitate mai mare față de sezonul trecut, totul depinde acum de noi. Avem un lot tânăr, ambițios, cu calitate. Am fost detașați de trecut, am fost cu gândul doar la antrenamente”, a declarat Omar Sawy.

“A fost un sezon interesant (n.r. când a fost împrumutat la Sepsi), deși s-a terminat nasol pentru echipă. Mă va ajuta pe viitor, a fost un sezon cu de toate. E o altă atmosferă aici, e un club mare. E un alt angrenaj. Eu îmi doresc și toată concentrarea este la Rapid.

Pentru mine e oarecum ciudat să fiu în vestiar fără Cristi. Sper să ducem Rapidul unde își dorește Cristi să fie. Acum e o perioadă de tranziție, acum vor ieși caracterele puternice. Acum e momentul să iasă cât mai mulți lideri.”, a mai spus Omar El Sawy, la sosirea în România.

Programul etapelor 1, 2 și 3 din SuperLigă, sezon 2025-2026, și televizările

Programul etapei 1

Vineri, 11 iulie

  • Ora 18.30 Metaloglobus București – Universitatea Cluj – Digi Sport 1
  • Ora 21.30 FC Argeș – FC Rapid – Digi Sport 1

Sâmbătă, 12 iulie

  • Ora 18.30 UTA Arad – Universitatea Craiova – Digi Sport 1
  • Ora 21.30 FCSB – FC Hermannstadt – Digi Sport 1

Duminică, 13 iulie

  • Ora 18.30 Oțelul Galați – Petrolul Ploiești – Digi Sport 1
  • Ora 21.30 CFR 1907 Cluj – Unirea Slobozia – Digi Sport 1

Luni, 14 iulie

  • Ora 19.00 FC Botoșani – Farul Constanța – Digi Sport 1
  • Ora 21.30 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Dinamo – Digi Sport 1

Programul etapei a 2-a din SuperLigă

Vineri, 18 iulie

  • Ora 18.30 FC Hermannstadt – Metaloglobus București – Digi Sport 1
  • Ora 21.30: Universitatea Craiova – FC Argeș – Digi Sport 1

Sâmbăta, 19 iulie

  • Ora 18.30 Universitatea Cluj – UTA Arad – Digi Sport 1
  • Ora 21.30 Petrolul Ploiești – FCSB – Digi Sport 1

Duminică, 20 iulie

  • Ora 18.30 Farul Constanța – Oțelul Galați – Digi Sport 1
  • Ora 21.30 FC Rapid – CFR 1907 Cluj – Digi Sport 1

Luni, 21 iulie

  • Ora 19.00 Unirea Slobozia – FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Digi Sport 1
  • Ora 21.30 Dinamo – FC Botoșani – Digi Sport 1

Programul etapei a 3-a din SuperLigă

Vineri, 25 iulie

  • Ora 18.30 Metaloglobus București – Petrolul Ploiești – Digi Sport 1
  • Ora 21.30 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – FC Rapid – Digi Sport 1

Sâmbăta, 26 iulie

  • Ora 18.30 UTA Arad – FC Hermannstadt – Digi Sport 1
  • Ora 21.30: FCSB – Farul Constanța – Digi Sport 1

Duminică, 27 iulie

  • Ora 18.30 CFR 1907 Cluj – FC Argeș – Digi Sport 1
  • Ora 21.30 Oțelul Galați – Dinamo – Digi Sport 1

Luni, 28 iulie

  • Ora 19.00 FC Botoșani – Unirea Slobozia – Digi Sport 1
  • Ora 21.30 Universitatea Craiova – Universitatea Cluj – Digi Sport 1

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*