
Presa scoțiană a reacționat după declarațiile date de David Miculescu și Dennis Politic, extremele de la FCSB, cu privire la Aberdeen, adversara campioanei României din play-off-ul Europa League.
- Meciurile dintre FCSB și Aberdeen vor avea loc pe 21 august (în Scoția) și pe 28 august (la București).
După 3-1 cu Drita, în Kosovo, în turul 3 preliminar, cei doi jucători de la FCSB au lăsat de înțeles că se vor califica în grupă fără probleme, dacă tratează „dubla” cu Aberdeen serios.
Scoțienii i-au catalogat drept aroganți pe Dennis Politic și pe Miculescu, apoi l-au jignit pe Gigi Becali, patronul clubului bucureștean, numindu-l „nebun”.
Presa din Scoția i-a numit „încrezuți” pe Politic și Miculescu
„Eliminarea lui Aberdeen «nu este o problemă» pentru duo-ul încrezut al FCSB, care se așteaptă la o calificare fără probleme în Europa League”, au titrat scoțienii de la Daily Record.
„Două vedete ale Stelei București (n.r. – FCSB) au insistat că eliminarea lui Aberdeen din Europa League «nu va fi o problemă». Echipa lui Jimmy Thelin va înfrunta fosta câștigătoare a Cupei Campionilor într-un baraj tur-retur, iar câștigătoarea va intra în Europa League.
Steaua a eliminat Drita cu victorii acasă și în deplasare, iar Dennis Politic și David Miculescu, ambii internaționali români și marcatori la Pristina, sunt foarte încrezători că vor învinge deținătorii Cupei Scoției și își vor asigura locul în faza grupelor competiției.
Și patronul nebun al clubului, Gigi Becali, care alege echipa și chiar face schimbările, nu e mai puțin încrezător”, au continuat scoțienii.
Ce au declarat Miculescu și Politic despre Aberdeen
Măcar să ne calificăm în Europa League, dacă nu am reușit în Champions League. Eu sper să mergem pe drumul din sezonul trecut. Am văzut meciul lui Aberdeen cu Celtic, e o echipă bună. Dar nu vom avea probleme dacă noi ne facem treaba bine.
– David Miculescu, extremă dreapta FCSB
Va fi un duel greu cu Aberdeen, dar băieții de la echipă au trecut anul trecut de adversari mult mai dificili. Trebuie să mergem modești încă de la primul meci, motivați, astfel nu cred că vom avea probleme.
– Dennis Politic, extremă stânga FCSB
Leave a Reply