
Mauro Pederzoli, directorul sportiv al Rapidului, a vorbit în exclusivitate cu Gazeta Sporturilor despre începutul de sezon al echipei, dar și despre adaptarea la fotbalul românesc, atmosfera de pe stadionul Giulești și relația cu Costel Gâlcă și patronul Dan Șucu.
Despre obiectivele Rapidului, Pederzoli afirmă că își dorește o clasare pe primele locuri și revenirea în competițiile europene. De asemenea, directorul sportiv se arată mulțumit de relația cu antrenorul Costel Gâlcă și cu patronul Dan Șucu.
În ceea ce privește adaptarea la fotbalul românesc, Pederzoli spune că mai are de învățat, dar în fiecare zi face progrese și înțelege mai bine mentalitatea și caracteristicile jucătorilor din Superligă.
– Bună ziua, domnule Pederzoli, cum vedeți începutul sezonului pentru Rapid?
– Bună ziua! Destul de bine, desigur, trebuie să îmbunătățim multe lucruri pentru că este normal. Până la urmă, am jucat doar șase meciuri până acum, deci suntem în prima parte a sezonului și trebuie să îmbunătățim multe lucruri, dar sunt mulțumit de atitudinea jucătorilor, zi de zi, pentru mine acesta este cel mai important lucru, dacă ai atitudinea corectă, poți să te îmbunătățești.
– Sunteți mulțumit de egalul din derby-ul cu FCSB?
– Da, sunt mulțumit, pentru că trebuie să fii mulțumit când ajungi la egal în ultimele minute, așa că suntem mulțumiți de acest rezultat, dar, desigur, cred că o echipă ca Rapid trebuie mereu să se gândească să câștige meciul. Deci, sunt mulțumit pentru că într-adevăr, am fost foarte, foarte aproape să pierdem meciul. Am încheiat la egalitate, dar desigur, scopul întotdeauna este să încerci să câștigi fiecare meci.
– Poate Rapid să își atingă scopul de a fi pe primele locuri în clasament?
– Rapid vrea să își atingă scopul de a concura în fiecare meci și, desigur, la sfârșitul sezonului, vrem, trebuie să revenim în competițiile europene.
– Cum este relația dumneavoastră cu jucătorii?
– Este o relație foarte bună, foarte profesională. Toți sunt diferiți, eu sunt directorul sportiv, ei sunt jucătorii, așa că sunt cu ei în orice moment, la orice antrenament, sunt foarte mulțumit de atitudinea lor, mentalitatea lor, disciplina lor, așa că în momentul de față totul este foarte bine.
– Ce impresie v-au lăsat Costel Gâlcă și Dan Șucu?
– Gâlcă este un profesionist fantastic, cunoaște foarte bine acest mediu, este un antrenor bun, un antrenor nou pentru Rapid, dar conduce situația cu o mare personalitate, nu îl cunoșteam înainte, așa că între noi relația crește zi de zi, dar amândoi sunt buni profesioniști, așa că relația este foarte bună.
– V-ați adaptat la fotbalul românesc sau aveți nevoie de mai mult timp?
– În fiecare zi e mai bine, desigur, sunt nou aici, am ajuns doar de curând, știam puțin despre fotbalul românesc, dar e diferit când ești aici pentru că realmente, înțelegi mentalitatea, înțelegi caracterele fiecăruia, trebuie să învăț, dar în fiecare zi este mai bine.
– Vă place atmosfera de pe stadionul Giulești?
– Fantastic! Este o atmosferă, când intri aici pentru meci, este ceva special, simți cum fanii joacă pentru noi, este o mare mândrie să jucăm în fața lor și o mare responsabilitate pentru că simțim că trebuie să dăm tot ce avem mai bun, mai ales pentru ei, pentru că merită asta.
Leave a Reply