Varga a intervenit din Africa și a făcut un anunț-șoc în privința lui Louis Munteanu: ”Eu i-am dat vacanță, dar cei din club nu au dat de mine, eram pe avioane”

După scandalul dintre atacantul Louis Munteanu (23 de ani) și CFR Cluj, patronul Ioan Varga a intervenit și a transmis că el l-ar fi învoit pe jucător pentru câteva zile.

Louis Munteanu a refuzat să mai vină la antrenamente câteva zile și nu a făcut nici deplasarea de la Galați, pentru meciul din etapa a șaptea, pierdut cu scorul de 1-4 în fața Oțelului. După partida tur din play-off-ul Conference League, cu Hacken, scor 2-7, jucătorul a dispărut de la echipă.

Foto 2/3

După toate informațiile apărute în presă, cum că acesta ar fi supărat că încă nu s-a transferat în străinătate, și după ce Cristi Balaj, președintele clubului, a declarat că nu dorește să mai discute pe această temă, Ioan Varga a intervenit direct din Africa.

Ioan Varga, despre situația lui Louis Munteanu: ”Totul e în regulă acum. Nu va primi nicio amendă”

Finanțatorul a transmis că el l-ar fi învoit pe Munteanu, doar că nu ar fi apucat să îi anunțe și pe cei din staff de decizia sa, întrucât se afla ”pe avioane”.

Foto 3/33

”El era foarte supărat din cauza meciurilor și din cauza faptului că nu a jucat foarte mult și că nu i-au ieșit prea multe. A vorbit cu mine și i-am dat câteva zile de vacanță, dar nu am apucat să vorbesc și cu cei din club.

Mi-a cerut mie voie. Dar cei din club nu au dat de mine că am fost pe avioane. Totul e în regulă acum. Nu va primi nicio amendă și de mâine e din nou la echipă”, a spus Ioan Varga pentru Gsp.

CFR Cluj – Hacken, un duel aproape lipsit de miză

Pentru CFR Cluj urmează meciul retur cu Hacken, care va avea loc în Gruia, iar ardelenii au șanse minime să întoarcă rezultatul.

Echipa preluată acum de Andrea Mandorlini ar avea nevoie de o victorie la cinci goluri diferență doar pentru a duce dubla în prelungiri.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*