
Apar noi detalii din culise despre transferul eșuat al lui Alin Fică (24 de ani) de la CFR Cluj la Rapid. Potrivit surselor Gazetei Sporturilor, impresarul Lucian Marinescu a cerut în numele jucătorului mai multe clauze și bonusuri de performanță, însă conducerea giuleștenilor nici n-a vrut să audă.
Aflat în ultimul an de contract, Alin Fică urma să ajungă „la pachet” cu Leo Bolgado, de la CFR Cluj la Rapid. Până la urmă, doar fundașul brazilian a ajuns în Giulești, sub formă de împrumut pentru acest sezon, cu opțiune de cumpărare definitivă.
Conducerea Rapidului nici nu a vrut să audă de pretențiile impresarului lui Alin Fică
Transferul mijlocașului român a picat, însă, în ultimele momente. Impresarul Lucian Marinescu a cerut pentru Fică mai multe bonusuri de performanță. De asemenea, agentul a solicitat și o primă de instalare de până într-o 100.000 de euro.
Șefii din Grant nici n-au vrut să audă! Pe lângă salariul de 12.000 de euro lunar, au oferit extra doar 500 de euro lunar, pentru plata chiriei. Singurul bonus pe care l-au stipulat a fost să plătească 150.000 de euro la semnătură peste doi ani, dacă mijlocașul ar fi acceptat să prelungească pe doi ani cu giuleștenii.
Ce urmează acum pentru Fică? Varga vrea să-i propună prelungirea, dar jucătorul nu e convins să mai semneze

Conducerea ardelenilor este dezamăgită de faptul că Fică nu a bătut palma cu Rapid. Totuși, Varga vrea să-i propună prelungirea fotbalistului intrat în ultimul an de contract.
Fică ar primi o creștere salarială de aproximativ 70%. În acest moment, mijlocașul este remunerat cu aproximativ 5.000 de euro.
Surse din lumea fotbalului avertizează însă că jucătorul nu e convins să mai prelungească acordul cu CFR Cluj. Ar putea alege să păstreze actuala înțelegere și să semneze în iarnă cu altă echipă, când intră în ultimele 6 luni.
Crescut de CFR Cluj, pentru care a debutat în Liga 1 în sezonul 2019-2020, Alin Fică a mai evoluat sub formă de împrumut la Rapid în sezonul 2020-2021, când giuleștenii se aflau în Liga 2. După un alt sezon în Liga 2, la Academia Recea, Fică a revenit la CFR Cluj, pentru care a bifat în total 70 de meciuri la nivelul primului eșalon.
Leave a Reply