Rapidiștii au făcut o ofertă de un milion de euro pentru mijlocașul de 24 de ani

Rapid a încercat să dea două lovituri în ultima zi de transferuri din SuperLiga, însă nu a reușit să aducă decât unul dintre jucătorii vizați de la CFR Cluj, pe brazilianul Leo Bolgado (27 de ani), care a venit sub formă de împrumut. Pentru Alin Fică, Rapid a făcut o ofertă foarte consistentă.

Al doilea transfer de la CFR pe care Rapid dorea să-l perfecteze în ultima zi de transferuri era cel al mijlocașului Alin Fică (24 de ani), însă totul a căzut în ultima clipă.

CFR acceptase oferta pentru Fică

Rapid înaintase o ofertă de un milion de euro, plus 25% dintr-un transfer viitor, iar finanțatorul clujenilor, Neluțu Varga, o acceptase, având în vedere problemele financiare cu care gruparea ardeleană se confruntă în ultima perioadă.

Drept dovadă, în ultima zi de transferuri, șase jucători au părăsit pe CFR, iar cea mai mare cheltuială, cea cu salariile jucătorilor, a relaxat puțin presiunea financiară.

În afara lui Bolgado, cedat pentru un sezon la Rapid, cu drept de cumpărare, au mai plecat de la CFR Beni Nkololo (Panetolikos), Emmanuel Mensah, împrumutat la Gloria Bistrița; Daniel Dumbrăvanu, împrumutat la FC Voluntari, sau Virgiliu Postolachi, transferat la U Cluj.

Totodată, atacantul Marko Gjorgjievski a semnat pe trei ani cu FC Hermannstadt.

Foto 3/4

De ce a picat transfer ul lui Fică la Rapid

Lucian Marinescu, agentul lui Fică, a explicat pentru iAMsport.ro cum au decurs discuțiile legate de mutarea mijlocașului. În plus, acesta a dezvăluit că directorul sportiv al giuleștenilor, Mauro Pederzoli, s-a orientat către alt jucător.

”A fost o situație foarte ciudată pentru ultima zi de mercato. Cluburile au ajuns la un acord abia ieri la prânz și ne-au transmis că putem negocia pentru contractul jucătorului. I-am comunicat Rapidului pretențiile lui Alin după ce primiserăm oferta inițială. Pe la nouă seara, directorul sportiv (n.r. Mauro) Pederzoli m-a anunțat că nici măcar prima ofertă nu mai era valabilă.

Eu am o experiență foarte mare și cred că aceasta a fost cea mai scurtă negociere din carieră. Nici nu am ajuns la vreun draft de contract.

Nu am înțeles clar ce s-a întâmplat, dar mă cam îndoiesc de interesul real al Rapidului. Pederzoli mi-a spus la nouă seara că se orientase către un alt fotbalist.

Alin Fică are o ofertă de prelungire cu CFR, cu un salariu asemănător celui pe care i-l oferea Rapid.

E posibil să semneze prelungirea, e posibil și să plece în iarnă, când sigur va avea oferte interesante. Până atunci o va ajuta pe CFR să iasă din pasa aceasta proastă în care a intrat”, a declarat Lucian Marinescu, pentru iAMsport.ro.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*