
Denis Ciobotariu (27 de ani), fundașul de la Rapid, a suferit o accidentare la genunchiul piciorului stâng și va fi indisponibil pentru următoarele meciuri din Superliga.
Anunțul a fost făcut de clubul din Giulești, prin intermediul unui comunicat oficial. Fundașul central a fost integralist în toate meciurile disputate în acest sezon din Superliga de Rapid, una dintre cele două echipe neînvinse, alături de Universitatea Craiova.
Denis Ciobotariu s-a accidentat și va lipsi câteva săptămâni
„Denis Ciobotariu a suferit o accidentare la genunchiul piciorului stâng. După o serie de investigații medicale s-a constatat că fundașul nostru va fi indisponibil în următoarele săptămâni. Recuperare rapidă, Ciobi!”, se arată în comunicatul oficial al celor de la Rapid.
Ciobotariu a fost integralist în toate meciurile disputate de Rapid în acest sezon din Superliga. Fundașul central a reușit și un gol, chiar în ultimul meci disputat, în victoria cu 2-0 cu UTA Arad.
În luna septembrie, Rapid va juca 3 meciuri în Superliga, în deplasare cu U Cluj, acasă cu FC Hermannstadt și în deplasare cu Petrolul Ploiești.
Cu doar câteva ore înaintea anunțului accidentării suferite de Denis Ciobotariu, Rapid l-a prezentat oficial pe Leo Bolgado (27 de ani), fundaș central adus de la CFR Cluj.
Stoperul brazilian a fost adus de la vicecampioana României, sub formă de împrumut pentru acest sezon, cu opțiune de transfer definitiv la finalul acestei stagiuni.
Pe lângă Leo Bolgado și Denis Ciobotariu, pe poziția de fundaș central, Costel Gâlcă îi mai are la dispoziție pe Lars Kramer, Alexandru Pașcanu, plus Cristi Ignat, care este de asemenea accidentat.
Leo Bolgado este un fundaș brazilian de 1,90 metri înălțime. Fotbalistul a jucat doar în țara natală și Portugalia până să semneze cu clujenii în România. Bolgado a jucat în carieră la Coimbra, Alverca, Leixoes și Casa Pia, înainte să semneze cu CFR Cluj în vara lui 2024. Formația din Gruia plătea 500.000 de euro pentru transferul său.
Leo Bolgado a jucat 52 de meciuri în toate competițiile pentru CFR Cluj, a marcat de 3 ori și a oferit o pasă decisivă. În anul petrecut la ardeleni a încasat 8 cartonașe galbene și un „roșu”.
Leave a Reply