
Mihai Rotaru, patronul de la Universitatea Craiova, a criticat două schimbări făcute de antrenorul Mirel Rădoi (44 de ani) în remiza cu UTA Arad, scor 3-3, din prima rundă a Superligii.
În partida încheiată în mod șocant cu scorul de 3-3, Mirel Rădoi a făcut mai multe schimbări, la câteva minute după ce oltenii au făcut 3-0. Alexandru Crețu, Florin Gașpar, Anzor Mekvabishvili și Jovan Markovic au intrat pe teren.
Mihai Rotaru consideră că antrenorul a greșit că i-a trimis în același moment pe Gașpar și Fălcușan, doi fotbaliști defensivi care se aflau la debutul în Superliga.





Mihai Rotaru, după UTA Arad – Universitatea Craiova: „Mirel a greșit din moment ce la sfârșit a ieșit cum a ieșit”
„Să știți că nu mi-a trecut, încă resimt. E dureros. Primele 60 de minute noi nu am mai jucat de mult timp așa, foarte bine, agresiv, nu le-am dat nicio șansă. S-a dovedit că adversarii nu au fost slabi dacă ne-au dat 3 goluri în 15 minute.
Dacă la 3-0 nu dai drumul la copii, atunci când, înseamnă că nu au șanse. Cred că a fost o decizie corectă la 3-0, mai puțin la Gașpar cu Fălcușan, că erau pe aceeași parte. Era o bandă tânără și fără experiență, ei fiind la debutul în Liga 1. Nu pot să îi reproșez lui Mirel că la 3-0 a trimis tineri.
Eu cred că ceilalți care au intrat nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor noastre. Ar fi trebuit să aducă un plus de prospețime, pe care mijlocul nostru nu l-a avut, a căzut din cauza risipei de energie din primele 60 de minute. Faptul că am dus-o totuși 60 de minute la ritmul acela e un lucru bun. Asta este baza pe care trebuie să construim.
Mirel a greșit, din moment ce a ieșit cum a ieșit. Dar, din punctul meu de vedere, decizia a fost corectă. Avem 4 jucători tineri care au fost semifinaliști la U19, dintre care doi titulari integraliști, Fălcușan și David Matei, iar ceilalți titulari. Mă refer la Barbu, golgheterul competiției, și Băsceanu”, a spus Mihai Rotaru, conform fanatik.ro.
Leave a Reply