Dublu coșmar pentru Dan Șucu » Explicația din spatele imaginilor virale cu el împietrit: ce le-a mărturisit apropiaților

Imaginile cu Dan Șucu, acționarul principal al Rapidului, împietrit, cu privirea în gol, la finalul meciului cu Hermannstadt, pierdut în prelungiri de echipa lui, au devenit virale.

O explicație ar fi că omul de afaceri suferise o a doua lovitură, aproape copie la indigo cu cea din Giulești, cu numai o zi în urmă, cu Genoa, cealaltă echipă la care este acționar majoritar.

VIDEO. Genoa a condus, dar a pierdut în prelungiri. La fel ca Rapid!

Dan Șucu nu a fost la meciul „grifonilor”, disputat în deplasare, la Bologna. O partidă care a consemnat remiza albă la pauză, după care echipa sa a marcat prima prin Ellertsson. Dar gazdele n-au renunțat, au egalat prin Castro, cu un gol de generic.

Și în minutul 90+9 a venit dezastrul, Bologna impunându-se în urma unui penalty transformat de Orsolini. După un henț comis de cei de la Genoa, o fază deloc simplă, dar judecată în favoarea gazdelor.

Genoa a irosit astfel in extremis șansa de a mai aduna puncte, într-un start de Serie A complicat, în care, după 4 runde, e pe locul 16, cu numai două puncte, deci fără victorie.

 

 

FOTO. Dan Șucu, împietrit la „oficială”, după eșecul cu Hermannstadt

Doar o zi mai târziu, duminică, Rapidul a jucat cu Hermannstadt, un meci la care Dan Șucu a asistat din tribuine. La pauză, la fel ca la Bologna, a fost tot 0-0, iar giuleștenii făcuseră o repriză foarte slabă ofensiv. Similitudinile au continuat.

Tot echipa patronată de Dan Șucu a deschis scorul, prin Alex Dobre (59). Însă adversarii au revenit, mai întâi în joc, apoi și pe tabelă. Egalarea a venit tot printr-o reușită de pus în ramă, semnată de Sergiu Buș, probabil cel mai frumos gol al campionatului.

Și tot în prelungiri, dar în minutul 90+3, Hermannstadt avea să „fure” toate punctele, după golul reușit de Chițu, din inima unei apărări în stop cardiac.

În cazul Rapidului este vorba despre prima înfrângere în acest sezon, după 10 etape. Spre deosebire de Genoa, giuleștenii stau mult mai bine în clasamentul intern, fiind pe locul 4, cu 19 puncte, la fel ca și FC Botoșani și Dinamo, ocupantele locurilor 2-3, dar și FC Argeș (5).

Vasile Maftei, Dan Șucu și Mauro Pederzoli, împietriți la oficială după eșecul lui Rapid // Foto: Ionuț Iordache (GSP)

Dan Șucu și oficialii lui Rapid, împietriți la oficială // foto: Ionuț Iordache (GSP)
Dan Șucu și oficialii Rapidului, împietriți la oficială // foto: Ionuț Iordache (GSP)
Dan Șucu și oficialii Rapidului, împietriți la oficială // foto: Ionuț Iordache (GSP)
Dan Șucu și oficialii Rapidului, împietriți la oficială // foto: Ionuț Iordache (GSP)

+12 FOTO

După jocul din Giulești, trist, Dan Șucu avea să le mărturisească celor din jur că „da, n-a fost deloc un weekend prea plăcut, am avut și mai bune”, încercând să ascundă astfel dezamăgirea de după cele două „lovituri” aproape identice, care au venit una după alta.

VIDEO cu golul lui Alex Dobre în Rapid – Hermannstadt:

  • sursa video: Prima Sport 1

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*