Cristi Săpunaru s-a întors pe teren: ”Bine ai venit!”

Cristi Săpunaru (41 de ani) nu a putut sta deoparte de fotbal, după ce s-a retras de la Rapid, iar acum a revenit pe teren.

Plecat cu scandal din Giulești, Cristi Săpunaru s-a reorientat după ce nu a reușit să prindă un post de director sportiv la Rapid.

Fostul jucător de la Porto nu poate sta departe de fotbal, iar acum va fi membru al echipei Legends de la Victory Cup.

Cristian Săpunaru va juca la Victory Cup

Fostul idol din Giulești nu a stat foarte mult timp fără fotbal, iar acum va începe un nou drum în lumea sportului. Victory Cup este o competiție de minifotbal, care a atras foarte mulți foști jucători profesioniști.

”Cristian Săpunaru debutează la Victory Cup, pentru Legends!

Unul dintre cei mai buni fundași români ai secolului 21, idolul Giuleștiului, s-a retras din fotbal în acest an, iar acum se bucură de sport la Victory Cup!

De-a lungul carierei, fundașul a jucat pentru FC Național, Callatis Mangalia, Rapid București, Porto, Zaragoza, Elche, Pandurii, Astra, Kayserispor și Denizlispor.

Cel mai de preț trofeu este Europa League obținut cu Porto în 2011! Alături de acesta, în vitrina sa mai sunt 3 titluri, 2 cupe și 2 supercupe cu clubul lusitan. În România a câștigat o Cupă și o Supercupă cu Rapid București.

Săpunaru a participat alături de echipa națională la două turnee finale: EURO 2008 și EURO 2016!

Bine ai venit în familia Victory!”, au anunțat cei de la Victory Cup.

Cristi Săpunaru a plecat cu scandal de la Rapid

Fostul căpitan din Giulești nu s-a despărțit în cele mai bune condiții de echipa sa de suflet. Acesta ar fi trebuit să ocupe un post în cadrul clubului, planurile au fost schimbate.

Pe postul de director sportiv a venit Mauro Pederzoli, iar Cristian Săpunaru nu și-a mai prelungit înțelegerea cu clubul vișiniu.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*