Ce a scandat galeria lui Dinamo după egalul smuls cu Universitatea Craiova. Alb-roșiii, în extaz

Suporterii lui Dinamo au sărbătorit ca pe o victorie egalul din derby-ul cu Universitatea Craiova, scor 2-2. După meciul în care Alexandru Pop a marcat în minutul 90, elevii lui Zeljko Kopic au mers la sectorul unde se afla galeria lor și au cântat alături de ei, acompaniați și de antrenorul croat.

Fanii alb-roșilor au avut o scandare care a persistat după al optulea meci fără înfrângere.

Cum au sărbătorit dinamoviștii alături de suporteri

După meciul extrem de tensionat din Bănie, în care s-a iscat și un scandal pe tunel, jucătorii lui Dinamo au sărbătorit alături de galerie. Mesajul care s-a auzit în mod pregnant din sectorul oaspeților a fost: “Așa vă vrem mereu“, potrivit gsp.ro.

Cei 1.000 de suporteri alb-roșii au continuat cu scandările clasice împotriva rivalelor FCSB și Universitatea Craiova, moment în care Zeljko Kopic nu a aplaudat. De cealaltă parte, fanii olteni au cântat și el alături de jucători, deși fondul sonor era dominat de galeria lui Dinamo.

După meciul din Bănie, Universitatea Craiova își păstrează poziția de lider, cu 24 de puncte, în timp ce Dinamo poate fi devansată în clasament de FC Botoșani și Rapid la finalul acestei etape.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*