BOMBA IERNII la RAPID! Mijlocașul de UN MILION de euro vine sub podul Grant! Angelescu promite: „Mai urmează și ALȚII!” ⚡

Transferul lui Alin Fică (24 de ani) de la CFR Cluj la Rapid revine în actualitate. Mijlocașul a fost la un pas de trecerea în Giulești, în vara recent încheiată, dar mutarea nu s-a realizat după ce negocierile dintre impresar și club nu s-au finalizat. Cu toate acestea, se pare că tranzacția se va realiza în iarnă.

Dacă la finalul campaniei de mercato din vară conducerea Rapidului anunța că lotul este complet și nu se vor mai realiza transferuri, rezultatele bune din ultima perioadă și perspectiva luptei la titlu i-au făcut pe șefii clubului să se răzgândească.

Rapid nu renunță la transferul lui Fică

Alin Fică a fost una din cerințele lui Costel Gâlcă, dar tranzacția a picat în ultimele minute ale perioadei de transferuri. Antrenorul nu a fost mulțumit de faptul că gruparea din Grant nu a realizat mai multe mutări în mercato, așa că președintele Victor Angelescu a anunțat că asta se va schimba în iarnă.

Iar mijlocașul celor de la CFR Cluj rămâne principala țintă, chiar dacă președintele Rapidului a criticat dur modul cum agentul fotbalistului a gestionat negocierile pentru salariul jucătorului. Se pare că cele două părți ar fi ajuns, până la urmă, la acord.

”Mai doream un mijlocaş, din păcate a picat transferul pe ultima sută de metri. Am mai dorit şi alţi mijlocaşi în afara lui Alin Fică, dar din păcate nu ne-am înţeles. Dar îl vom aduce la iarnă. Suntem mulțumiți de lot, avem unul echilibrat și bun valoric, dar vor mai fi transferuri în iarnă”, a anunțat Angelescu, la Prima Sport.

Foto 2/2

Fică se declara fericit că nu a ajuns la Rapid

Chiar dacă a insistat pentru transfer, fotbalistul nu a părut afectat după ce a rămas sub comanda lui Mandorlini.

”Din păcate n-a ieșit transferul meu, am rămas aici, eu sunt fericit, am rămas la clubul care mi-a dat totul și trebuie să fac totul ca să ajut. Nu mă gândesc la plecare sau să schimb echipa, vreau să rămân aici, să ajut CFR-ul”, a spus Fică, la momentul respectiv.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*