
Zoltan Szondy, președintele FK Csikszereda, spune că a fost demarată o investigație pentru a descoperi ce a dus la pana de curent din timpul meciului cu Dinamo, care a provocat oprirea instalației de nocturnă.
Asta a făcut ca meciul din prima etapă, încheiat cu scorul de 2-2, să fie întrerupt vreme de aproximativ 30 de minute. Szondy spune că le-a solicitat specialiștilor să descopere cauza și nu exclude varianta ca ei să fi fost sabotați!
Cei de la Csikszereda nu exclud să fi fost sabotați la meciul cu Dinamo!
„Pana a afectat cartierul unde se află și stadionul nostru. Niciodată n-am mai pățit. În săptămâna dinaintea meciului – eu sunt pe jumătate german și mai tipicar -, de două ori am controlat instalația de nocturnă și era totul OK. Bineînțeles, nu eu am făcut-o, ci un electrician.
Astăzi am făcut, încă facem o investigație, am solicitat unei firme de specialitate să-mi spună 100% nu doar care a fost problema, că deja știm, cât și ce a cauzat-o. Dar asta este, se întâmplă, noroc că am avut un generator. Eu zic că a fost un accident”, a afirmat Szondy la DigiSport în prima fază.
Întrebat ulterior dacă suspectează o intervenție străină asupra sistemului electric, oficialul de la Miercurea Ciuc a răspuns că „nu pot să nu iau în calcul, pentru că până acum nici specialiștii nu au putut explica exact motivul pentru care la un anume stâlp s-au încălzit foarte rapid două condensatoare. Dar nu sunt electrician, nu vreau să mă avânt acum”.
Sincer, am vrut să debutăm un tânăr de 17 ani la meciul ăsta, dar cu toată harababura întâmplată cu electricitatea, cu nocturna, am cam uitat. Dar sunt sigur că în 2-3 meciuri va debuta.
– Zoltan Szondy, președintele FK Csikszereda
Zoltan Szondy: „Harta Ungariei Mari nu este interzisă în România”
Referitor la întreg scandalul cu Dinamo, cu comportamentul la care au fost supuși suporterii deplasați de la București și la toate scandările și mesajele din tribune, oficialul nou-promovatei a spus:
„Eu personal nu am primit aceste acuze. Trebuie să am grijă la vorbele mele, dar subliniez: conflictul care a fost a fost între Jandarmerie și acei suporteri dinamoviști care s-au dat în petic și acum 6-7 ani când au fost la noi, și anul trecut, și acum doi ani.
Au un mod de comportare… Un mod care nu este în limitele legii. La noi și în toată țara, Jandarmeria are rolul de a menține legea. Mă refer la scandările antimaghiare, cele rasiste. Sunt ilegale.
Din câte știu eu, Jandarmeria a intervenit verbal. Ei spun că au fost agresați [de suporteri] și apoi bineînțeles că au ripostat. Dacă ar fi agresat un polițist în America, știți ce s-ar fi întâmplat.
Să fie provocați de suporterii noștri? N-aveau cum! Însemne? Care însemne? Pe rețelele sociale tot circulă o poză cu un domn care poartă un tricou cu harta Ungariei Mari. Hartă care nu este interzisă de lege în România. Asta ca «nota bene».
Nu a fost un banner al Ungariei Mari, nu unul din partea noastră. Dar mai important decât atât, nu am avut nicio înscriere, banner sau steag care să fi fost ilegal. În schimb, cei de la Dinamo au avut”.





- „Ungaria Mare” este o idee politică revizionistă care presupune ca Ungaria să revină la frontierele avute înainte de 1918 sau ca maghiarii din țările vecine să reintre în sfera de influență a Budapestei.
- Harta Ungariei Mari cuprinde și o parte din regiunea Transilvania, din România, dar și regiuni din Slovacia, Croația, Serbia, Ucraina și Slovenia.
Leave a Reply