Dezastru financiar. O echipă care și-a propus titlul în SuperLiga ar urma să intre în insolvență

În cadrul ediției de miercuri, 1 octombrie, a emisiunii iAMsport LIVE, a fost comentată situația financiară în care se află CFR Cluj, iar senior editorul Remus Răureanu a spus că formația din Gruia ar urma să se pregătească de insolvență.

CFR Cluj traversează o perioadă dificilă, atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar. Formația din Ardeal ocupă locul 13 în clasament, cu nouă puncte după 11 etape, și a ratat calificarea într-o competiție europeană.

De asemenea, vicecampioana României a primit și o interdicție la transferuri pentru următoarele trei perioade de mercato, deoarece conducerea clubului nu a plătit către Fiorentina banii pe transferul lui Louis Munteanu.

Louis Munteanu a fost cedat la CFR Cluj în schimbul a 2.000.000 de euro

CFR Cluj, în pericol de insolvență din cauza datoriilor

În cadrul emisiunii iAMsport LIVE, Costin Ștucan și invitații săi au comentat zvonurile privind un potențial transfer al fotbalistului Hakim Ziyech la formația din Gruia, dar și problemele financiare ale echipei.

Remus Răureanu, senior editor al iAMsport.ro, a spus că mutarea nu este posibilă momentan, din cauza interdicției la transferuri, și a susținut că CFR Cluj ar urma să intre în insolvență pentru a-și reduce datoriile.

Foto 1/77

Foto : Sportpictures |

iAMsport.ro a scris în repetate rânduri despre problemele financiare ale vicecampioanei României, care includ și restanțe salariale către jucători. Cu toate acestea, CFR continuă să promită remunerații mari jucătorilor.

Potrivit bilanțului financiar pe anul 2024, datoriile totale ale ”feroviarilor” au depășit suma de 28 de milioane de euro, iar intrarea în insolvență ar putea permite clubului să scape de o parte din ele.

CFR Cluj a mai fost în insolvență în perioada 2015-2017.

Costin Ștucan: Dacă CFR are interdicție la transferuri, ar putea să îl aducă pe Ziyech?

Remus Răureanu: Nu. Interdicția transferurilor înseamnă că nu poți să legitimezi niciun fotbalist nou. Dar dacă plătești datoria, interdicția este ridicată.

Costin Ștucan: Deci, practic, CFR ar trebui să facă două cheltuieli ca să îl aducă pe Ziyech. Să ridice interdicția și după, probabil, să îi dea lui foarte mulți bani. Că bănuiesc că nu vine să joace gratis.

Remus Răureanu: Dar vezi că, un club care ajunge să aibă interdicție la transferuri nu are bani. Că dacă ar avea bani, ar plăti și nu ar mai fi sancționată. Un club care nu are bani și nu plătește îi aduce pe Zouma, pe Coco, care sigur e scump și el. Am înțeles că Zouma ar avea 50.000 de euro lunar, Coco vreo 40.000, Louis Munteanu 40.000… Ziyech ar avea mai mult, mă gândesc. De ce ar veni la Cluj pe 20.000 lunar?

Marcus Coco are un salariu de 40.000 de euro pe lună la CFR Cluj7

Foto : Sport Pictures | Marcus Coco are un salariu de 40.000 de euro pe lună la CFR Cluj

“Jucătorii devin categoria cea mai slabă de creditori. Ei nu au contracte de muncă și pot fi păcăliți cel mai ușor”

Costin Ștucan: Deci CFR se va scufunda mai rău decât pe vremea lui Paszkany.

Remus Răureanu: A tot circulat informația în fotbal, că CFR Cluj ar pregăti insolvența. Am încercat să verific și pe o cale mai oficială, ca să spun așa, și nu mi-a fost confirmat.

Costin Ștucan: Ce ar însemna intrarea în insolvență?

Remus Răureanu: Tăierea unor datorii. Și către jucători. Ei au contracte de activitate sportivă și devin chirografari, categoria cea mai slabă de creditori. Ei nu au contracte de muncă și pot fi păcăliți cel mai ușor.

Andrei Mazurchievici: Singurii care nu pot fi păcăliți sunt jucătorii din afara Uniunii Europene, pentru că ei vin pe contracte de muncă. Și pot merge la FIFA.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*