Analiza jurnalistului Sky Sport Italia: ”FCSB? O echipă de cel mult mijlocul clasamentului din Serie A”

FCSB o întâlnește pe Bologna (Italia), joi, 23 octombrie, de la ora 19:45, pe Arena Națională, într-o partidă din etapa a 3-a din Europa League. Meciul va fi transmis în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1, dar și în format liveTEXT pe iAMsport.ro.

FCSB ocupă locul 24, cu trei puncte, după victoria cu Go Ahead Eagles (în deplasare), scor 1-0, și eșecul cu Young Boys (acasă), scor 0-2, în timp ce Bologna se află doar pe locul 27, cu un singur punct, după 0-1 cu Aston Villa (în deplasare) și 1-1 cu Freiburg (acasă).

Foto 3/3

Italienii sunt încrezători înaintea duelului cu FCSB

Jurnalistul italian Marco Nosotti, de la Sky Sport Italia, a sosit în România pentru meciul din Europa League și a stat de vorbă cu jurnaliștii iAMSport.ro.

Peninsularii sunt la curent cu tot ce ține de FCSB: lotul de jucători, situația din SuperLigă, chiar și ”războiul” cu Steaua.

Nici italianul Marco Nosotti nu înțelege de ce are atâtea probleme în campionatul intern FCSB. În schimb, are mare încredere că Bologna va obține toate cele trei puncte, dacă nu va lăsa spații de exploatat, așa cum se întâmplă uneori cu defensiva lui Vincenzo Italiano.

  • Echipa probabilă a FCSB-ului la meciul cu Bologna: Târnovanu – Pantea, Ngezana, Lixandru, Radunovic – Olaru, Șut, Baba Alhassan – Cisotti, Alibec, Miculescu.

1. Ce știu italienii despre FCSB?

Știu despre noul proiect al lui Becali, despre titlurile câștigate și despre momentul dificil pe care îl traversează în campionat, iar noi nu înțelegem de ce, având la dispoziție jucători de calitate, mulți dintre ei internaționali, și un bun studiu al adversarilor.

2. Care este atmosfera înaintea acestui meci în Italia?

Există încredere, pentru că Bologna își regăsește jocul: presiune sus, agresivitate la construcția adversarului și dueluri unu la unu aproape pe tot terenul. Riscul este apărarea avansată, care poate lăsa spații. Echipa vrea să câștige pentru a recupera puncte în clasament.

3. Este clar că Bologna pleacă favorită, dar FCSB ar putea produce o surpriză?

Această caracteristică a Bolognei, de a lăsa spații în spate, ar putea fi un avantaj pentru FCSB. Apoi, fotbalul european ne învață că atenția la detalii și angajamentul pot schimba soarta unui meci.

4. Dacă FCSB ar juca în Serie A, ar fi o echipă care s-ar lupta la salvarea de la retrogradare sau ar fi una de mijlocul clasamentului?

Am văzut puțin, doar rezumatele… voi fi mai precis după meci. Nu ar fi corect să mă bazez pe o impresie superficială, dar cred că FCSB ar fi cel mult o echipă de mijlocul clasamentului.

5. Ce știi despre războiul dintre FCSB și Steaua, câștigătoarea Champions League din 1986.

Am urmărit de la distanță acest conflict și cred că o poveste atât de glorioasă și bogată ar trebui să aibă o continuare la fel de frumoasă. Echipa din 1986 era una talentată și spectaculoasă, după părerea mea. Duckadam, un portar pe care l-am admirat întotdeauna… după idolii mei Zoff și Buffon.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*