Bocciu revine în forță! Anunțul care a încins fanii: „Ahoe pentru cei din vechea Troie!” ⚽

Liviu ”Bocciu” Ungurean, liderul de galerie de la Rapid, și-a anunțat revenirea pe stadion, la derby-ul cu Dinamo, prin intermediul rețelelor de socializare.

Rapid București se va putea bucura de prezența liderului de galerie, după o pauză foarte lungă. Bocciu a anunțat pe rețele de socializare că se va întoarce pe stadion.

Liviu Ungurean a fost suspendat în urma ”Dosarului Pyro” și a absentat din peluza echipei sale de suflet timp de 18 luni.

Foto 1/2

Bocciu va fi prezent la meciul Dinamo – Rapid

În cadrul unui mesaj postat pe rețelele de socializare, Liviu Ungurean a anunțat că va putea reveni în galeria clubului său de suflet. Mai exact, acesta poate intra pe stadion la meciul cu Dinamo de pe Arena Națională. Revenirea în Giulești se poate produce la meciul cu Unirea Slobozia.

”Revin acasă, alături de voi! Vreau să mulțumesc din suflet tuturor suporterilor care mi-au fost alături în această perioadă grea, în care nu am avut voie să fiu prezent pe stadion la meciurile marelui Rapid.

A fost o perioadă lungă și dificilă, dar strigătele voastre, energia voastră și susținerea necondiționată mi-au dat putere să merg mai departe. Fiecare meci l-am trăit de la distanță, dar cu sufletul în peluză, alături de voi.

În sfârșit, la următorul meci, mă voi întoarce în tribune, acolo unde fericirea, pasiunea și bucuria se unesc într-un singur ideal: susținerea Rapidului.

Viața de suporter este un sentiment extraordinar – greu de înțeles pentru unii, dar imposibil de uitat pentru cei care o trăiesc cu adevărat. Ahoe pentru cei din vechea Troie!”, a scris Liviu Ungurean pe pagina sa de Facebook.

Rapid anunțase revenirea lui Bocciu în peluză, dar aceasta s-a amânat

Rapid anunțase chiar înaintea meciului cu Petrolul Ploiești că Liviu Ungurean va reveni în peluză, dar asta nu s-a întâmplat.

”Am avut un singur dor! Liviu Ungurean revine în peluză la meciul cu Petrolul! Ahoe!”, au scris rapidiștii

Interdicția acestuia nu expirase, iar de atunci giuleștenii au mai jucat încă un meci, cu Farul, câștigat cu 3-1.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*