
Zeljko Kopic a anunțat o revenire importantă la Dinamo, înaintea meciului cu Unirea Slobozia, din etapa a 12-a din Liga 1. Cristi Mihai s-a refăcut și e apt pentru duelul care se va disputa vineri, de la ora 20:30.
Cristi Mihai s-a accidentat în urmă cu aproape o lună, la naționala U21. Mijlocașul de 21 de ani a ratat ultimele trei meciuri ale lui Dinamo, cu Petrolul, Farul și Universitatea Craiova.
Revenire importantă la Dinamo înaintea meciului cu Unirea Slobozia
„Cristi Mihai s-a antrenat intens cu echipa toată această săptămână. Și ne bazăm pe el. Mâine (n.r. vineri, 3 octombrie) va face parte din lot”, a declarat Zeljko Kopic, la conferința de presă înainte de Unirea Slobozia – Dinamo.
Zeljko Kopic a mai declarat că se așteaptă la un meci dificil cu Unirea Slobozia. Ialomițenii ocupă locul 6 în Liga 1, cu 18 puncte, la două puncte distanță de Dinamo.
„Acest sezon are multe surprize, dar când îi vedem pe cei de la Unirea Slobozia cum joacă, vedem că au multă stabilitate în performanțele lor. Antrenorul Andrei Prepeliță face o treabă foarte bună acolo și în final merită aceste puncte. Pentru noi mâine va fi un meci dificil, împotriva unei adversar foarte bun. Știm foarte bine jocul lor, i-am urmărit, se descurcă foarte bine, sunt foarte stabili din punct de vedere defensiv, au tranziții ofensive foarte bune. După toate meciurile pe care le-am analizat, pot spune că merită să ocupe această poziție în clasament.
Nu știu ce înseamnă echipe mici. Pentru că sunt aceste echipe care au performanțe de la începutul sezonului, se descurcă bine, sunt foarte stabile, au antrenori cu experiență și multă energie. Și când obții rezultate în fiecare etapă nu mai îți poți spune că este o surpriză, chiar dacă la începutul sezonului cineva putea spune că la final clasamentul ar putea arăta într-un anumit mod. Cred că în acest moment toate aceste echipe merită să fie pe pozițiile respective”, a declarat Kopic.
Leave a Reply