
Ioan Varga negociază vânzarea lui Louis Munteanu, Rennes fiind una dintre echipele interesate de atacant. Deși patronul CFR-ului a declarat că va primi 18 milioane de euro în schimbul fotbalistului, sursele iAMsport.ro din Gruia dezvăluie că suma reală oferită de formația interesată este de 10 milioane de euro, iar Varga încearcă să obțină cu 8 milioane de euro mai mult.
Munteanu a lipsit în primele două meciuri ale sezonului, Supercupa – pierdută în fața celor de la FCSB (1-2) și remiza cu Paksi (0-0), din preliminariile Europa League. Atacantul a fost menajat, tocmai pentru a nu pune în pericol o tranzacție crucială pentru conturile clubului.
Oferta reală pentru Louis Munteanu, departe de ceea ce dorește Neluțu Varga
Plecarea lui Louis Munteanu de la CFR Cluj este iminentă, mai ales că acesta este dorit de foarte multe cluburi din străinătate. Franța poate fi destinația golgheterului din sezonul trecut, la o echipă de top. Negocierile au demarat, iar Neluțu Varga a anunțat că va obține o sumă record pentru campionatul intern: 18 milioane de euro.
Cu toate acestea, sursele iAMsport.ro au aflat că, în acest moment, ofertele primite de Varga nu se apropie de suma vehiculată de finanțatorul din Gruia. Varga ar avea pe masă suma de 10 milioane de euro, una care nu îl mulțumește pe afacerist.
De aceea acesta a anunțat în presă că este aproape de realizarea unui transfer de 18 milioane de euro, pentru a forța cluburile interesate să mărească oferta. Patronul din Gruia speră să obțină cât mai mult pentru atacantul pentru care a plătit peste două milioane de euro sezonul trecut.

“Este o chestiune de zile până când va pleca de la CFR Cluj, poate chiar înaintea returului cu Paksi. Sunt variante din Franța și Spania, dar mai degrabă spre Franța s-ar îndrepta. Cu tot cu bonusuri, suma depășește 18 milioane de euro”, a declarat Ioan Varga, potrivit Digi Sport.
Louis Munteanu, dorit în Franța
Jucătorul crescut de Gică Hagi a avut parte de un sezon excelent în stagiunea precedentă, devenind golgheterul SuperLigii, cu 23 de goluri marcate.
De asemenea, Louis Munteanu a participat cu naționala U21 a României la Campionatul European de tineret găzduit în Slovacia, în cadrul căruia a înscris un gol, în meciul cu Spania (1-2).
Pe lângă Rennes, alte formații din Ligue 1, ca Lille și Nice, ar fi interesate de serviciile tânărului jucător.
Leave a Reply