CFR Cluj, în impas! Iuliu Mureșan nu are contract semnat, iar Ioan Varga se lovește de scenariul pe care nu-l mai poate evita

În cadrul emisiunii iAMsport LIVE, senior-editorul Remus Răureanu a comentat situația de la CFR Cluj, club aflat în acest moment în subsolul clasamentului, departe de play-off și cupele europene. Și care s-ar pregăti de o nouă insolvență.

Schimbarea lui Andrea Mandorlini (56 de ani) nu a adus nimic nou în jocul CFR-ului, care a pierdut și cu Farul, scor 0-2, pe teren propriu. Echipa din Gruia se află pe locul 13, poziție de baraj.

Conform jurnalistului Remus Răureanu, situația financiară tot mai grea l-ar face pe patronul Ioan Varga să se gândească din nou la insolvență. În 2017, afaceristul a virat cinci milioane de euro pentru a scoate clubul din insolvența lăsată ”moștenire” de la fostul patronat.

CFR, o nouă insolvență?

Situația nu arată deloc bine la CFR, nici din punct de vedere sportiv și, mai ales, financiar. De aceea, nu este exclus ca patronul Ioan Varga, pentru a scăpa de o parte dintre datorii, să ia din nou în calcul varianta insolvenței.

În același timp, jurnalistul iAMsport.ro a semnalat faptul că noul președinte, Iuliu Mureșan, nu este conducător în acte, chiar dacă și-a început deja activitatea la club.

Remus Răureanu: Tot am auzit discuțiile cu insolvența la CFR…

Costin Ștucan: Ce se întâmplă acolo?

Remus Răureanu: Am auzit că ar urma să intre în insolvență. Ar trebui să se miște repede, pentru că au nevoie ca planul să fie aprobat în tribunal până în aprilie, pentru licență.

Costin Ștucan: Aaaa, stai liniștit, tu îți faci griji pentru asta?

Andrea Mandorlini a fost demis

Remus Răureanu: Nu e chiar așa simplu. Trebuie votat cu creditorii, mers în instanță…

Costin Ștucan: La licențiere se rezolvă.

Remus Răureanu: Păi, dacă nu au planul, nu au cum să rezolve.

Costin Ștucan: Eee, se găsește un plan. La Cluj sunt mulți judecători care pot aproba un plan. Și, dacă nu la Cluj, în țară se găsește unul.

Remus Răureanu: În plus, Iuliu Mureșan nu a semnat contractul, nu e președinte în acte.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*