Cine pune sechestru pe stadionul Rapidului. Lovitură pentru Dan Şucu!

ANAF pregăteţe o măsură radicală din cauza datoriilor pe care CS Rapid le are. Astfel, stadionul din Giulești riscă să intre sub sechestru! Tot pe Giuleşti joacă şi Rapid, iar punerea sechestrului ar afecta şi echipa patronată de Dan Şucu.

Arena din Giulești, unde formația antrenată de Costel Gâlcă își dispută meciurile de acasă, se află în proprietatea Clubului Sportiv Rapid. Chiar dacă entitate este separată de echipa de fotbal din SuperLigă, pe arenă joacă şi Rapid, în schimbul unei chirii.

Punerea de sechestru pe arenă pare inevitabilă, în contextul în care datoriile CS Rapid faţă de ANAF se ridică la aproximativ 700.000 de euro! Conform unui raport publicat recent de Guvern, clubul sportiv se află pe primul loc în topul restanțierilor din sport, cu datorii de peste 3,37 milioane de lei!

În cazul în care stadionul devine indisponibil pentru închiriere, alb-vișiniii ar juca, cel mai probabil, pe Arena Națională, acolo unde şi Dinamo sau FCSB dispută meciurile de pe teren propriu.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*