După șase săptămâni intense, Larisa Uță a părăsit competiția Survivor România. Aceasta a intrat mai întâi în conflict cu Călin Donca și a fost constant apărată de Naba Salem. Până în această săptămână când Faimoasa a reușit să-i enerveze pe absolut toți colegii, care au și votat-o în masă pentru eliminare.
La duel, ea l-a avut ca adversar pe Cristian Boureanu și în mod normal l-ar fi învins, doar că ea a anunțat încă de dinainte de jocul pentru imunitate că își dorește să plece acasă. Larisa Uță era o piesă tare în echipă din toate punctele de vedere. Pe de o parte, genera audiență prin conflicte, iar pe de alta era cea mai bună sportivă dintre fete.
La capătul opus se află Naba Salem și în mod normal ea ar fi trebuit să plece acasă, mai ales că are frecvent probleme medicale și nu joacă. Doar că sursele News21.ro ne-au dezvăluit că aceasta ar fi una dintre favoritele producătorilor, așa că i s-au creat destul de multe avantaje pentru ca aceasta să rămână în show și să arunce replici acide pentru fiecare.
Larisa Uță nu era la fel de cooperantă cu echipa de producție și nu avea nici aceeași prezență scenică precum Naba, astfel că a fost preferată ea. Lucrurile vor deveni complicate pentru Faimoși, rămași fără cea mai bună jucătoare.
Olga Barcari ar putea fi înlocuitoarea Nabei Salam
S-a vorbit mult și despre eliminarea Nabei Salem din motive medicale. Survivor România este difuzat cu aproximativ trei săptămâni întârziere față de momentul filmării. Este posibil ca în cele din urmă aceasta chiar să fie nevoită să plece. Același surse ne-au povestit că la Faimoși urmează să intre Olga Barcari, fosta iubită a lui Cătălin Bordea și că aceasta s-ar aflat deja în Republica Dominicană.
În mod normal, ea nu s-ar putea alătura echipei roșii decât dacă ar trebui să ia locul altei concurente. De exemplu, Bianca Giurcanu o înlocuiește pe Yasmin Awad, care a fost obligată să renunțe la competiție din cauza problemelor medicale.
Așadar este posibil ca Olga Barcari să se alăture Faimoșilor după ce Naba va fi eliminată din motive medicale. Aceasta este de profesie hair stylist și a fost și concurentă la Asia Express, alături de prietena ei Karmen Simionescu, fata cea mare a lui Adrian Minune.
În topul celor mai slabi concurenți, Naba Salem ocupă locul 5 din coadă, dar are cel mai mic procentaj dintre fete. Marian Godină (ultimul loc), Beleuț, Ceanu și Cristian Boureanu sunt singurii cu cifre mai slabe decât frumoasa brunetă.
Leave a Reply