Cosmin Pașcovici, fostul fundaș al lui Dinamo, decizie neașteptată după drama din familie: „Mă laud acum”

Îl mai țineți minte pe Cosmin Pașcovici? Fostul fundaș central de la Dinamo și Farul, care a mai fost pe la Petrolul și UTA, a fost greu încercat de viață, dar a răzbit în ciuda dramei din familie. Iar, în prezent, la 47 de ani împliniți în luna aprilie, a decis să revină pe gazon.

Fostul apărător, care are și o selecție la echipa națională, în 2005, într-un meci cu Andorra (2-0), a fost plecat o perioadă din țară, lucrând în Franța pe camion după moartea fiului său cel mare. Apoi, s-a întors la Constanța, o perioadă a fost la juniorii Farului, atunci când Ciprian Marica și Tiberiu Curt se ocupau de „marinari”.

De curând a decis să revină, de plăcere, pe terenul de fotbal. Este legitimat la echipa Gloria Albești, în județeana constănțeană. Și s-a reprofilat, din apărător a trecut atacant! La 47 de ani.

„Sâmbăta trecută, am primit botezul, ca vârf de atac. Mai deviez, mai dau o pasă. Mă laud acum că am dat și gol. A fost un meci cu Portul Constanța, unde am avut dueluri tari cu mulți tineri de 20-21 de ani. Vârstă pe care ar fi putut s-o aibă și fi-miu dacă mai trăia…”, a mărturisit Cosmin pentru Gazeta Sporturilor.

+7 FOTO

2007este anul în care Dinamo a câștigat ultimul titlu de campioană, iar Cosmin Pașcovici a făcut parte din acea echipă

Lupta familiei Pașcovici pentru viața micuțului Denis

Lumea fotbalului, și nu numai, a fost consternată de drama familiei lui Pașcovici în urmă cu mai mulți ani. Fiul său cel mare, Denis, a trecut prin încercări teribile și, alături de el, întreaga familie.

Povestea lui Denis e una dureroasă. Cel mic avea aproape doi ani când doctorii l-au diagnosticat cu tumoră craniană. Investigaţiile medicale şi prima intervenţie chirurgicală au scos la iveală alte afecţiuni: hidrocefalie, epilepsie secundară, nanism hipofizar.

Au urmat 12 operaţii (!!!), chinuri și alte boli căpătate prin spitalele din România, apoi intervenții în Franța, peste 600.000 de euro investiți, iar medicii au oferit speranțe că Denis ar putea să câștige lupta cu viața.

Cosmin Pașcovici, fostul fundaș al lui Dinamo, decizie neașteptată după drama din familie: „Mă laud acum”
Cosmin Pașcovici se vindecă prin fotbal

Până când, în iunie 2016, o criză de epilepsie l-a doborât pe copil. Cosmin și Ionela, soția sa, au continuat să-l ducă pe băiat la specialiști, dar totul a fost în zadar. A suferit un AVC în octombrie 2018 și a murit pe data de 18.

Denis ar fi putut avea 21 de ani în curând. Ar fi putut să dea cu piciorul în minge sau să meargă cu mine la fotbal sau să ne uităm la fotbal împreună. Am fi putut ieși la un suc sau la o bere. A fost ceva greu, greu de tot. Pe 1 septembrie a murit tata, în 2018, pe 11 octombrie fi-miu
Cosmin Pașcovici

2011este anul în care, oficial, Cosmin Pașcovici s-a lăsat de fotbal, în tricoul Farului

Cosmin Pașcovici are două pasiuni: „Sunt farist, dar Dinamo e Dinamo”

Cosmin și Ionela Pașcovici nu s-au vindecat pe deplin de moartea fiului lor, dar continuă să trăiască și să muncească pentru fetița lor, Emma-Ioana, care face 11 ani pe 23 decembrie. Puștoaica este clasa a IV-a, a fost legitimată la clubul de fotbal a “marinarilor”.

Cosmin Pașcovici, fostul fundaș al lui Dinamo, decizie neașteptată după drama din familie: „Mă laud acum”
Cosmin, Denis și Ionela, alături

Aseară, Dinamo s-a confruntat cu Farul pe Arena Națională, două echipe dragi lui Pașcovici. Nu a putut fi prezent pe stadion, cu toate că a văzut multe astfel de confruntări după ce s-a lăsat de fotbal.

„Ce întrebare e asta, dacă m-am uitat la meci?! Îți dai seama că da. Trebuie să am grijă și de cea mică, să fim atenți și cu școala, cât e Ionela ocupată și cu serviciul. De aceea nu pot să fiu la stadion oricând aș dori. Sunt farist, dar Dinamo e Dinamo, e altceva. Nu ai cum să treci pe la Dinamo, să și câștigi ceva și să nu iubești acest club.

Am și Farul la suflet, însă Dinamo este cu totul altceva. Am fost și la meciuri la Constanța cu fularul “câinilor” la gât. Am inima îndoită atunci când joacă cele două. Mă bucură ambele când înving. Cu cine am ținut aseară? (râde) Cu cine a avut nevoie mai mare de puncte.

Dinamo este mai sus acum, în luptă pentru podium… S-a terminat egal, până la urmă, se mai încinge lupta pentru play-off. Mi-aș dori foarte mult să văd Dinamo dominând din nou România”, a comentat Pașcovici.

Noi când am fost campioni cu Dinamo în 2007, gândește-te că veneam după ce Steaua și Rapid făcuseră istorie în cupele europene. Și a venit Cristi Borcea și ne-a zis în vestiar: “Anul ăsta, vreau să cucerim titlul!”. Am crezut că e nebun sau glumește. Dar am avut o serie de 12 victorii la rând în startul sezonului
Cosmin Pașcovici

Cosmin Pașcovici impresionat de Cătălin Cîrjan și de Zeljko Kopic

Fostul apărător speră ca Dinamo nu doar să fie temporar pe podium, dar și să încheie sezonul în primele formații din România.

„Eu mi-aș dori chiar titlul, dacă se poate… E greu, da, dar nimic nu e ușor la fotbal. E clar că poate să fie pe podium o etapă, două, trei. Dar e nevoie de mai mult.

Cosmin Pașcovici, fostul fundaș al lui Dinamo, decizie neașteptată după drama din familie: „Mă laud acum”
Cosmin Pașcovici, în acțiune, în tricoul lui Dinamo

Dacă mă întrebi de un jucător de care-mi place, aș spune de Cîrjan. M-a surprins plăcut. Îmi place și atitudinea lui. Nu știu ce-i face antrenorul ăla (Zeljko Kopic), dar i-a dat o mare încredere. Îl văd și la națională.

Echipa nu are individualități ieșite din comun, dar este tare ca și echipă. Este meritul antrenorului croat”, a mai spus Cosmin Pașcovici.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*