Curățenie de șoc la CFR Cluj! 6 jucători au plecat în ultima zi de mercato – Unde a ajuns Leo Bolgado și adevărul despre transferul ratat al lui Alin Fică la Rapid!

Ultima zi din perioada de transferuri din SuperLiga a fost agitată pentru CFR Cluj. Vicecampioana României a anunțat, prin intermediul platformelor de comunicare, despărțirea de șase jucători, printre care fundașul central Leo Bolgado (27 de ani) sau extrema Beni Nkololo (28 de ani).

După ce a fost eliminată rușinos din Europa League, scor general 3-7 cu Hacken, Ioan Varga a anunțat că va face curățenie la club.

Patronul CFR-ului și-a onorat promisiunea, iar în ultima zi de mercato din România, formația ardeleană a anunțat despărțirea de șase jucători.

Leo Bolgado, transferat la Rapid

Printre aceștia se numără și fundașul central Leo Bolgado. Deși a fost pe lista celor de la FCSB, fotbalistul brazilian a fost cedat sub formă de împrumut la rivala Rapid.

Bolgado va petrece restul sezonului sub comanda lui Costel Gâlcă, iar giuleștenii au opțiunea să îl cumpere definitiv la finalul stagiunii.

“Bem-Vindo, Leo Bolgado!

FC Rapid și CFR Cluj au ajuns la un acord privind împrumutul fundașului central brazilian, în vârstă de 27 de ani, până la finalul acestui sezon, cu opțiune de cumpărare”, a transmis Rapid pe rețelele sociale.

“Sunt foarte bucuros că voi juca la Rapid. Știu ce atmosferă extraordinară este pe Giulești și abia aștept să intru pe teren în fața acestor suporteri. Vin cu multă determinare și sunt gata să dau totul pentru echipă și să ne îndeplinim obiectivele împreună!”, a spus Bolgado, în momentul semnării cu Rapid.

La Rapid ar fi trebuit să ajungă un alt fotbalist al vicecampioanei României, mijlocașul Alin Fică. Potrivit Gsp, mutarea nu s-ar mai fi realizat deoarece impresarul jucătorului ar fi cerut 1.000 de euro în plus la salariul oferit de giuleșteni, care era de 12.000 de euro.

Foto 2/3

Celelalte plecări de la CFR Cluj

Alți jucători care au părăsit formația din Gruia luni, 8 septembrie, sunt: Emmanuel Mensah, împrumutat la Gloria Bistrița; Daniel Dumbrăvanu, împrumutat la FC Voluntari sau Virgiliu Postolachi, transferat la U Cluj.

Totodată, atacantul Marko Gjorgjievski a semnat pe trei ani cu FC Hermannstadtiar extrema Beni Nkololo a fost cedat definitiv la formația greacă Panetolikos.

Beni Nkololo a ajuns la CFR Cluj în 2024, de la Al-Orobah (Arabia Saudită)3

Foto : Sport Pictures | Beni Nkololo a ajuns la CFR Cluj în 2024, de la Al-Orobah (Arabia Saudită)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*