“Cutremur” la Rapid. Costel Gâlcă a exclus un jucător din lot pentru “acte de indisciplină”

Costel Gâlcă a susținut conferința de presă premergătoare partidei de luni dintre FC Botoșani și Rapid, iar o declarație făcută de el a ieșit în evidență. Tehnicianul giuleștenilor a transmis că atacantul Antoine Baroan a fost exclus din lot în urma comiterii unor acte de indisciplină, fără să dea detalii.

Gâlcă și-a început conferința de presă prefațând duelul care îi așteaptă pe elevii săi contra botoșănenilor, cele două formații ocupând primele două poziții din campionat la momentul actual. Ulterior, antrenorul de 53 de ani a prezentat situația anumitor jucători care s-au confruntat în ultima perioadă cu accidentări și a ajuns și la Baroan, despre care a spus că nu va face parte din lot din alte motive față de cele medicale.

Antoine Baroan, OUT din lotul Rapidului

Pașcanu nu poate reveni în lot. Au revenit Borza și Gheorghe, mă bucur foarte mult. Acestea sunt noutățile și sper să îi folosim în aceste 3 meciuri.

Pe de altă parte, nu o să facă parte din lot Baroan, pentru acte de indisciplină. V-am spus ce s-a întâmplat, acte de indisciplină, nimic mai mult, nu vreau să dau detalii“, a anunțat Costel Gâlcă.

Sursele gsp.ro dezvăluie detalii legate de motivul pentru care atacantul francez a fost scos din lot de antrenorul Rapidului. Baroan ar fi întârziat la antrenamente și nu trata cu seriozitate ședințele de pregătire, motiv pentru care Gâlcă a decis să îl excludă din lot pe termen nelimitat.

Venit în această vară de la elvețienii de la Winterthur, jucătorul de 25 de ani nu a confirmat în tricoul alb-vișiniu, marcând doar două goluri în 14 meciuri. Singurele reușite ale sale au fost semnate într-un duel cu FC Botoșani, care a reprezentat la momentul respectiv doar a doua partidă a lui Baroan.

Fără fotbalistul francez, Gâlcă îi va avea la dispoziție pe postul de atacant pe Elvir Koljic și pe Timotej Jambor.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*