
”De ce l-a vrut Becali aşa tare pe Alibec?”. Explicaţia lui MM Stoica
Transferat în vară de la Farul Constanţa, Denis Alibec a semnat un contract pe un an cu un salariu de 25.000 de euro pe lună. Până acum, a adunat doar patru apariţii şi nu a reuşit să marcheze niciun gol.
Recent, fotbalistul a fost schimbat la pauză, în meciul cu FC Argeş, scor 0-2 şi Gigi Becali a recunoscut că a fost dezamăgit de prestaţia acestuia.
MM Stoica: ”Alibec cu asta s-a evidenţiat toată cariera”
Ieri, MM Stoica a fost întrebat direct de ce a ”insistat” aşa mult Becali pentru Denis Alibec.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”(n.r. De ce Gigi l-a vrut foarte tare pe Alibec?) Pentru Gigi nu e suficient să ai un atacant care marchează, un atacant care poate juca cu spatele la poartă, un pivot precum Compagno. Când Compagno a marcat pe bandă rulantă a fost mulţumit şi Gigi.
Când Compagno a avut scădea, nu l-a mai vrut. Gigi vrea un număr 9 cu calitate tehnică şi în duelurile 1 la 1, iar Alibec cu asta s-a evidenţiat toată cariera. Thiam are şi asta, poate juca cu spatele la poartă, are şi asta”, a declarat MM Stoica la Prima Sport.
- 600.000 de euro este cota de piaţă a lui Denis Alibec, potrivit evaluării făcute de portalul de specialitate Transfermarkt.com
După 7 meciuri jucate în actualul sezon al Superligii, FCSB a adunat doar 5 puncte.
MM Stoica: “Bîrligea este indispensabil echipei”
“Bîrligea nu a avut vreo problemă medicală, dar efortul depus la Aberdeen ne-a făcut să considerăm că e mai bine ca el să fie fresh din primul minut joi, că e un meci mult mai important decât cel cu FC Argeş.
Va fi apt din primul minut, bineînţeles. Aberdeen şi-a amânat meciul din campionat, iar noi nu avem toţi jucătorii care să nu fi jucat 90 de minute.
Acum intră Bîrligea, care e indispensabil echipei. Anul ăsta poate mai mult decât anul trecut prezenţa lui în echipa de start este obligatorie”, a declarat MM Stoica, la Prima Sport.
Leave a Reply